Acasă55Orban: România este sută la sută alături de aliaţii euro-atlantici în lupta...

Orban: România este sută la sută alături de aliaţii euro-atlantici în lupta pentru viaţă şi securitate comună

România şi-a asumat în mod serios şi a respectat toate angajamentele ca stat membru NATO şi este sută la sută alături de aliaţii euro-atlantici în lupta pentru viaţă şi securitate comună, a afirmat, marţi, preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban.

‘Ne aflăm în faţa unui moment în care Alianţa trebuie să se adapteze unui mediu de securitate marcat de foarte multe elemente noi. În ceea ce priveşte provocările cu care ne confruntăm, cum ar fi ameninţările hibride, securitate cibernetică, comunicarea strategică, consider necesară o adâncire a cooperării între statele aliate, context în care ţara noastră îşi păstrează atenţia şi asupra statelor din vecinătatea estică. Dacă ne uităm către obligaţiile care ne revin ca stat membru NATO, constat cu satisfacţie că România şi-a asumat în mod foarte serios şi a respectat toate angajamentele pe care şi le-a luat’, a declarat Orban, la masa rotundă organizată de Comisia de apărare, ordine publică şi securitate naţională din Camera Deputaţilor, cu tema ‘Importanţa geostrategică a Mării Negre şi contribuţia României la Flancul Estic’.

Orban a evidenţiat ‘contribuţia ţării noastre la eforturile de sporire a rezilienţei interne NATO, ca o componentă a securităţii şi factor în protejarea democraţiei’, prin înfiinţarea unui Centru euro-atlantic pentru rezilienţă în România.

‘Situaţia de securitate în regiunea Mării Negre este caracterizată, pe de o parte, de creşterea prezenţei militare şi, pe de altă parte, de intensificarea acţiunilor de tip hibrid, astfel încât sunt necesare în continuare eforturi de punere în aplicare a măsurilor de consolidare a poziţiei NATO de descurajare şi apărare în regiune. Sunt bucuros să afirm faptul că România reprezintă un pol de stabilitate prin participarea sa la misiunile aliate la Marea Neagră şi prin găzduirea pe teritoriul său a structurilor multinaţionale ale Alianţei. Acesta este un angajament pe care ţara noastră şi l-a asumat pentru apărarea cetăţenilor din regiune’, a adăugat preşedintele Camerei Deputaţilor.

Orban a menţionat că ‘revitalizarea acţiunilor de cooperare, în special cu UE, şi continuarea politicilor deschise ale NATO rămân aspecte esenţiale pentru avansarea reformelor democratice, securităţii şi stabilităţii în spaţiul european’.

‘Aşa cum s-a reiterat în diverse ocazii, UE şi NATO sunt şi trebuie să rămână complementare. Salut rezultatele concrete obţinute în ultimii ani în toate domeniile de cooperare dintre acestea şi consider necesară reafirmarea sprijinului pentru dezvoltarea în continuare a relaţiei în acord cu principiile cheie: complementaritate, coerenţă şi sinergie. (…) Raportându-mă la contextul aniversar, vreau să subliniez că, prin apartenenţa la NATO, România a dovedit clar ataşamentul profund faţă de valorile libertăţii, democraţiei şi statului de drept. Suntem sută la sută alături de aliaţii noştri euro-atlantici în această luptă pentru viaţă şi securitate comună, Alianţa Nord-Atlantică dovedindu-se mai puternică şi mai solidară ca oricând pentru a proteja statele membre şi cetăţenii lor’, a conchis Ludovic Orban.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks