Acasă55Orban: Un simulacru de negocieri; vom vota împotriva unui guvern condus de...

Orban: Un simulacru de negocieri; vom vota împotriva unui guvern condus de Ciolacu

Parlamentarii membri ai partidului Forţa Dreptei au manifestat, marţi, la Palatul Cotroceni, în contextul consultărilor preşedintelui Klaus Iohannis cu formaţiunile parlamentare pentru desemnarea prim-ministrului, anunţând că vor vota împotriva unui guvern condus de Marcel Ciolacu.

‘Noi suntem parlamentarii Forţa Dreptei. Acest simulacru de negocieri care are loc acum, în care PSD este chemat de Iohannis cu băieţii de serviciu din PNL în acelaşi timp, nu are nicio legătură cu voinţa românilor. Noi suntem oamenii care nu am trădat electoratul, noi ne-am menţinut cuvântul dat, care avem obraz, bun simţ, onoare, care vom face tot ceea ce depinde de noi ca ceea ce s-a promis în 2020 să fie respectat. Categoric vom vota împotriva unui guvern condus de PSD şi de un premier PSD, cu atât mai mult cu cât pentru noi Ciolacu este chintesenţa tuturor relelor PSD de la Revoluţie până astăzi şi vom continua bătălia indiferent de cât de puternici par astăzi cei care îşi bat joc de români’, a declarat preşedintele partidului Forţa Dreptei, Ludovic Orban.

El l-a acuzat pe şeful statului că de ziua sa face propria ‘mineriadă politică’.

‘Astăzi, chiar de ziua lui de naştere, face propria lui mineriadă politică, fără mineri, adică îşi bate joc şi trădează încrederea şi speranţa care i-a fost acordată de 6 milioane şi jumătate de români, promisiunile pe care le-a făcut în campanie: o Românie fără PSD, o Românie normală, care să fie guvernată pentru respectarea drepturilor şi libertăţilor individuale, o Românie care să se modernizeze, în care să se facă reformele necesare, să se repare legile justiţiei, lupta anticorupţie să fie sprijinită de la cel mai înalt nivel, iar cetăţenii români să aibă posibilitatea să se realizeze aici, în România’, a spus Orban.

Ludovic Orban l-a mai acuzat pe preşedintele Klaus Iohannis că ‘astăzi comite ultimul act de trădare din drama pe care a servit-o poporului român, dând puterea pe mână caracatiţei PSD’.

‘Începând de astăzi, după desemnarea lui Ciolacu, Klaus Iohannis (…) arată că nu a fost altceva decât un cal troian al PSD, nu a fost altceva decât un mincinos neruşinat, care şi-a bătut joc de toţi oamenii cărora le-a făcut promisiuni, pe care imediat ce s-a văzut cu al doilea mandat în buzunar le-a călcat în picioare’, a mai spus el.

Reprezentanţii Forţa Dreptei au parcurs pe jos distanţa de la intrarea Leu a Palatului Cotroceni până la intrarea de la platoul Marinescu, afişând mai multe pancarte cu mesaje precum ‘Lacheii te slugăresc, liberalii te urăsc!’, ‘Ne-ai minţit de la început, ne-ai trădat şi ne-ai vândut!’, ‘Te-am votat, tu ne-ai trădat!’, ‘Iohannis, cal troian al PSD!’.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks