Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a declarat, miercuri, că ritmul de lucru în Parlament va fi mărit ‘în funcţie de nevoile reale’, susţinând că activitatea parlamentarilor din circumscripţii este la fel de importantă cu cea din plen şi din comisii. ‘Am spus de la începutul sesiunii că avem câteva obiective. În primul rând, să facem o asanare în ceea ce priveşte iniţiativele legislative şi vedeţi că am început cu un ritm de respingere a tuturor proiectelor legislative pe care le-am moştenit din legislaturile trecute. Al doilea obiectiv pe care îl avem este să punem în acord cu Constituţia toate proiectele asupra cărora de-a lungul timpului CCR a declarat neconstituţionale unele prevederi. În al treilea rând, avem priorităţile noastre, începând cu legea bugetului de stat şi cu legile privind marile reforme în sistemul de pensii, în sistemul de salarii din sectorul public, în toate sistemele din domeniul siguranţei naţionale unde există legi nemodificate de zeci de ani. Cu siguranţă, vom mări ritmul de lucru în funcţie de nevoile reale care există’, a afirmat Orban, întrebat dacă este mulţumit de ritmul de lucru de la Camera Deputaţilor. În opinia lui Orban, ‘un parlamentar este în activitate şi când nu este în Parlament’. ‘Obligativitatea unui parlamentar este să-şi organizeze activitatea în cadrul cabinetelor parlamentare, în circumscripţiile electorale, iar, din punctul meu de vedere, este la fel de importantă activitatea pe care o derulează în cadrul comisiilor, plenului, cu activitatea de contact cu cetăţenii, astfel încât, atunci când vine în Parlament, să aibă capacitatea de a reprezenta oamenii care l-au votat’, a explicat Ludovic Orban. El a spus că nu este nevoie de o lege anti-chiul pentru parlamentari. ‘Nu cred că e nevoie de o lege anti-chiul. Cred că e nevoie ca fiecare parlamentar să înţeleagă care este misiunea acordată de oamenii care i-au încredinţat votul. Sigur că nouă ne convine, ca majoritate parlamentară, să avem o constrângere suplimentară pentru eventualii absenţi. Sigur că eu am încredere în parlamentarii PNL şi în parlamentarii coaliţiei că îşi fac datoria faţă de români’, a adăugat Orban.