Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) îndeamnă femeile care alăptează să se vaccineze împotriva COVID-19, subliniind că alăptarea este una dintre cele mai eficiente modalităţi de asigurare a sănătăţii, furnizării anticorpilor şi protecţiei împotriva COVID-19 a copilului.
Potrivit OMS, vaccinarea mamei care alăptează ‘nu prezintă niciun risc’ pentru mamă şi sugarul ei.
‘Pentru a marca Săptămâna Mondială a Alăptării, 1-7 august, OMS îndeamnă femeile care alăptează să se vaccineze împotriva COVID-19. Alăptarea este una dintre cele mai eficiente modalităţi de asigurare a sănătăţii, furnizării anticorpilor şi protecţiei împotriva COVID-19 a copilului, iar vaccinarea mamei care alăptează nu prezintă niciun risc pentru mamă şi sugarul ei. Alăptarea are multe avantaje pentru mamă şi copil şi trebuie continuată atât în timpul infecţiei COVID-19, cât şi după vaccinarea mamei. Virusul care cauzează COVID-19 nu a fost detectat în laptele matern’, se arată într-o informare a CNCAV.
Conform studiilor realizate până în prezent, continuarea alăptării este sigură, cu respectarea măsurilor de precauţie recomandate, ‘chiar dacă mama se îmbolnăveşte’ de COVID-19.
‘Mamele care alăptează şi care au primit vaccinul au în lapte anticorpi, care ar putea ajuta la protejarea copiilor lor de infecţia cu virusul SARS-CoV-2’, afirmă sursa citată.
Măsurile de precauţie pentru mamele care au contractat virusul sunt:
* respectarea igienei respiratorii în timpul hrănirii copilului, inclusiv purtarea unei măşti de protecţie sau acoperirea gurii şi a nasului;
* spălarea mâinilor cu apă şi săpun timp de 20 de secunde, înainte şi după atingerea copilului;
* curăţarea şi dezinfectarea suprafeţelor atinse în mod regulat.