AcasăStiri generaleOtello, cu o distribuţie de excepţie, pe 8 şi 11 iunie; dirijor...

Otello, cu o distribuţie de excepţie, pe 8 şi 11 iunie; dirijor – maestrul Christian Badea, în premieră la Opera bucureşteană

Două reprezentaţii cu spectacolul Otello de Giuseppe Verdi vor avea loc pe 8 şi 11 iunie, pe scena Operei Naţionale Bucureşti, la pupitrul orchestrei primei scene lirice a ţării fiind, în premieră, maestrul Christian Badea.

Potrivit unui comunicat transmis miercuri AGERPRES, este pentru prima dată când o serie de spectacole de la ONB beneficiază de prezenţa unui cvartet de artişti excepţionali invitaţi la Bucureşti, care îi include, alături de dirijorul Christian Badea, pe Arsen Soghomonyan, Hrachuhi­ Bassenz şi Vladislav Sulimsky, invitaţi în rolurile principale, care reprezintă noul val al cântăreţilor de top ai operei mondiale.

Evoluând în rolul titular, tenorul Arsen Soghomonyan o are ca parteneră pe soprana Hrachuhi­ Bassenz în rolul Desdemonei, în timp ce Iago va fi interpretat de baritonul Vladislav Sulimsky, în producţia semnată de Giancarlo del Monaco.

Distribuţia este completată de Mihaela Işpan (Emilia), Liviu Indricău (Cassio), Andrei Lazăr (Roderigo), Filip Panait (Lodovico) şi Iustinian Zetea (Montano), alături de Orchestra şi Corul Operei Naţionale Bucureşti.

Biletele se pot achiziţiona pe tickets.operanb.ro şi de la Casa de Bilete a Operei Naţionale Bucureşti.

AGERPRES este partener media al evenimentului.

Christian Badea a dirijat sute de spectacole în principalele teatre de operă de pe toate continentele, de-a lungul unei cariere care continuă şi după patru decenii. La Metropolitan Opera, Royal Opera House, Wiener Staatsoper, Bayerische Staatsoper Munchen, Sydney Opera sau Teatro Colon din Buenos Aires, repertoriul său vast, cuprinzând peste 100 de titluri, de la Gluck şi Mozart până la Şostakovici şi Barber, are în centru marile capodopere ale lui Verdi, Puccini sau Wagner. Otello a fost deseori parte din acest repertoriu, pentru care a primit mereu aprecierile publicului şi ale presei.

Arsen Soghomonyan (Otello) are o reputaţie foarte bine stabilită în repertoriul de tenor spinto-dramatic la Royal Opera House Covent Garden, Bayerische Staatsoper Munchen sau Berliner Philharmoniker. A debutat la Covent Garden ca Don Jose din Carmen pentru ca, în scurtă vreme, să abordeze rolul lui Otello, pe care l-a cântat în concert cu Berliner Philharmoniker dirijat de Zubin Mehta, un rol care a devenit semnătura sa vocală.

Hrachuhi Bassenz (Desdemona) a debutat la Royal Opera House Covent Garden din Londra cu Adriana Lecouvreur, urmată de Donna Elvira din Don Giovanni şi Amelia Grimaldi din Simon Boccanegra. Prezenţa sopranei la Bucureşti este urmată de o serie de spectacole în rolul Desdemonei din Otello, pe care le va susţine în luna următoare tot la Covent Garden.

Vladislav Sulimsky (Iago) vine la Bucureşti după o serie de spectacole de mare succes cu ‘Dama de pică’ susţinute în Festivalul de la Baden Baden, alături de Berliner Philharmoniker dirijată de Kirill Petrenko. Solistul este apreciat drept unul dintre cei mai importanţi baritoni verdieni pe scena internaţională. După spectacolele de la Bucureşti, Sulimsky va debuta la Opera de Paris şi Concertgebouw.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks