O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române configurată pentru misiuni medicale efectuează, duminică, o misiune umanitară pe ruta Otopeni – Iaşi – Munchen, pentru transportul, în regim de urgenţă, al unui pacient care a suferit arsuri, a informat Ministerul Apărării Naţionale, printr-un comunicat de presă transmis AGERPRES. Potrivit sursei citate, echipa medicală care monitorizează pacientul pe timpul zborului este formată din specialişti de la SMURD şi Ministerul Apărării Naţionale. Misiunea a fost aprobată de ministrul Apărării Naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă, în urma solicitării Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. Aeronava a decolat din Baza 90 Transport Aerian duminică, în jurul orei 10,00, se precizează în comunicat.