Clujenii beneficiază, începând de joi, de un nou parc, de 21 de hectare, care a fost amenajat din fonduri europene şi locale, de către primăria municipiului reşedinţă.
‘Clujul Verde: Un nou parc (21 ha) pus la dispoziţia clujenilor, din fonduri europene şi locale. Cu o suprafaţă de peste 21 ha, mai mare decât cea a Parcului Central ‘Simion Bărnuţiu’, Pădurea Clujenilor este cel mai nou parc al oraşului. Situat pe Bulevardul Muncii, parcul este unul recreativ, un loc pentru petrecerea timpului liber în cadru natural’, arată primarul Emil Boc, într-o postare pe reţelele de socializare.
Potrivit acestuia, amenajarea parcului a presupus crearea mai multor zone distincte, de belvedere, interes cu mobilier urban, grădină urbană, zona cu facilităţi sportive cu instalaţie de tip tiroliană pe un traseu de aproximativ 200 metri lungime.
‘În parc predomină zonele acoperite cu vegetaţie: plantaţii pentru stabilizarea solului, masive de arbori, zone de poiană şi zona de taluzuri cu arbuşti târâtori, graminée decorative şi arbuşti decorativi. Cei peste 1.500 arbori şi 30.000 puieţi plantaţi în cadrul parcului au un rol deosebit în peisajul parcului. Parcul dispune de facilităţi pentru persoane cu dizabilităţi, locuri de parcare şi iluminat nocturn în parcări şi pe aleea principală. De asemenea, sunt prevăzute şi parcări pentru biciclete şi staţii de încărcare pentru biciclete şi trotinete electrice’, detaliază edilul Emil Boc.
Acesta mai spune că amenajarea de noi spaţii verzi reprezintă o prioritate a municipalităţii clujene.
‘Până în 2030 ne-am propus plantarea a peste 100.000 arbori, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, crearea şi extinderea zonelor verzi în oraş – 190 ha şi amenajarea de coridoare verzi-albastre în concordanţă cu direcţia verde europeană. Proiectul este finanţat prin fonduri europene, în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Os – 4.2.’, a mai explicat edilul clujean. AGERPRES / (AS – autor: Marius Septimiu Avram, editor: Marius Frăţilă)