Acasă55Palatul Victoria - iluminat în albastru de Ziua Internaţională a Drepturilor Copilului;...

Palatul Victoria – iluminat în albastru de Ziua Internaţională a Drepturilor Copilului; Orban: Copiii au dreptul să fie respectaţi

Palatul Victoria va fi luminat în albastru, vineri seara, în culoarea simbol a Zilei Internaţionale a Drepturilor Copilului. Într-un mesaj adresat cu acest prilej, premierul Ludovic Orban subliniază că Executivul este preocupat să găsească soluţii pentru ca toţi copiii României să aibă acces neîngrădit la învăţământ, chiar şi în condiţiile restrictive ale pandemiei. ‘Copiii au dreptul să fie respectaţi, să le fie protejată sănătatea, demnitatea, să fie feriţi de discriminare şi marginalizare. Acum, în contextul crizei sanitare, este nevoie să fim mai atenţi la nevoile lor, să îi ascultăm şi să îi ocrotim mai mult, să le fim deopotrivă părinţi şi prieteni. În egală măsură, copiii au dreptul la educaţie, iar Guvernul este preocupat să găsească soluţii pentru ca toţi copiii României să aibă acces neîngrădit la învăţământ, chiar şi în condiţiile restrictive ale pandemiei. Am convingerea că puterea lor nemărginită de adaptare la nou, curiozitatea şi ingeniozitatea caracteristice vârstei sunt atuuri care îi vor ajuta să compenseze pierderile pe care le aduce procesul de învăţare la distanţă, şi nu faţă în faţă dascăl – elev. Educaţia trebuie să rămână piatra de temelie în formarea fiecărei generaţii, indiferent de încercările istoriei, iar decidenţii au responsabilitatea să ia măsuri pentru a atinge această ţintă’, afirmă prim-ministrul. Ludovic Orban apreciază implicarea societăţii civile şi colaborarea Guvernului cu UNICEF România în ceea ce priveşte promovarea drepturilor celor mici şi transmite tuturor copiilor multă sănătate şi succes în toate proiectele pe care şi le propun. 20 noiembrie a devenit Ziua Internaţională a Drepturilor Copiilor după semnarea Convenţiei ONU, în 1989, ratificată de România un an mai târziu, document care a stat la baza elaborării legislaţiei privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks