Palatul Victoria va fi iluminat în culorile drapelului ucrainean marţi, între orele 20,00 şi 24,00, cu prilejul marcării Zilei Drapelului de Stat al Ucrainei, şi miercuri, între orele 20,00 şi 24,00, cu prilejul Zilei Independenţei Ucrainei.
Potrivit unui comunicat al Executivului, Guvernul de la Bucureşti îşi reconfirmă astfel solidaritatea şi se alătură iniţiativelor menite să consolideze sprijinul comunităţii internaţionale faţă de Ucraina.
‘Deşi simbolic, gestul acesta confirmă o dată în plus sprijinul nostru faţă de poporul greu încercat al Ucrainei, iar prin măsurile concrete pe care le-am luat la nivel de autorităţi şi prin mobilizarea emoţionantă a numeroşi români pentru a-i ajuta pe cetăţenii ucraineni refugiaţi, România s-a poziţionat ferm alături de Ucraina şi împotriva agresiunii militare neprovocată, ilegală şi iraţională declanşată de Rusia. Solidaritatea noastră cu Ucraina este motivată nu doar de apropierea geografică, ci şi de valorile şi principiile democraţiei pe care rezistenţa vecinilor noştri ucraineni le apără împotriva ameninţării ruse. De mai bine de trei decenii, poporul ucrainean şi-a luat soarta în propriile mâini, este dreptul său legitim de a-şi decide mai departe viitorul şi nimic nu justifică încercările Rusiei de a întoarce istoria prin forţa armelor, sacrificând vieţi şi provocând distrugeri masive’, a afirmat premierul Nicolae Ciucă, citat în comunicat.
Şeful Executivului a adăugat că România va sprijini în continuare Ucraina şi va oferi găzduire oamenilor nevoiţi să-şi părăsească locurile natale din cauza războiului.
‘De asemenea, pe fondul dificultăţilor generate de război în ceea ce priveşte transportul cerealelor din Ucraina către Europa, asigurăm logistica necesară pentru ca tranzitul acestora să se facă prin porturile de pe ţărmul românesc al Mării Negre’, a subliniat Ciucă.
Premierul a transmis vecinilor ucraineni ‘perspective cât mai apropiate de pace’ cu ocazia Zilei Drapelului de Stat al Ucrainei şi a Zilei Independenţei Ucrainei.
‘La Mulţi Ani, Ucraina! La Mulţi Ani, poporului ucrainean!’, a încheiat Nicolae Ciucă.