Prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, Mircea Radu Wechter, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, că se conturează ipoteza sinuciderii în cazul bărbatului care a fost găsit împuşcat cu o armă de vânătoare, într-un apartament din Târgu Mureş.
‘Se conturează ipoteza sinuciderii în acest caz. S-a folosit o armă de vânătoare care era deţinută legal, mai sunt nişte verificări şi cercetări de făcut. Cercetările se efectuează de către organele de poliţie sub coordonarea procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş şi urmează să se stabilească toate împrejurările decesului’, a declarat procurorul Mircea Radu Wechter.
În urmă cu o zi, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Târgu Mureş au fost sesizaţi prin Dispeceratul 112 despre faptul că, într-un imobil din municipiul Târgu Mureş, a fost găsit un bărbat decedat.
‘La faţa locului s-a deplasat, de îndată, o echipă operativă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, în vederea efectuării de cercetări şi stabilirii stării de fapt. Astfel, în interiorul locuinţei a fost identificat cadavrul unui bărbat, de 55 de ani, din Târgu Mureş. În cauză, cercetările sunt continuate de către poliţişti, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul bărbatului, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş’, a arătat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş.