Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au soluţionat în anul 2021 mai puţine cazuri legate de infracţiuni de corupţie în serviciu faţă de anul precedent, în timp ce numărul inculpaţilor trimişi în judecată pentru evaziune fiscală şi contrabandă a fost în uşoară creştere.
Astfel, anul trecut au fost soluţionate 34 de cauze de corupţie în serviciu, fiind întocmite două rechizitorii cu doi inculpaţi, faţă de 52 de cauze, cu un rechizitoriu şi un inculpat, în 2020, arată un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, cu bilanţul pe anul trecut, remis, luni, AGERPRES.
În ceea ce priveşte infracţiunile de evaziune fiscală, au fost soluţionate 125 de cauze, fără rechizitoriu, anul trecut, faţă de 121 cauze, cu trei rechizitorii şi şase inculpaţi trimişi în judecată, în precedentul.
Pe speţa infracţiunilor de contrabandă, au fost soluţionate 64 de cauze, fiind întocmite 15 rechizitorii prin care au fost trimişi în judecată 21 de inculpaţi, din care unul în stare de arest preventiv, faţă perioada de referinţă anterioară, când au fost soluţionate 62 de cauze cu 25 de rechizitorii şi 41 de inculpaţi trimişi în judecată.
Infracţiunile de trafic de migranţi au fost mai numeroase anul trecut faţă de 2020, astfel că procurorii au soluţionat 444 de cauze cu 49 rechizitorii şi 69 de inculpaţi, din care 20 în stare de arest preventiv şi 395 soluţii de clasare, faţă de anul precedent, când au soluţionat 138 de cauze din care 29 rechizitorii şi 109 soluţii de clasare, având loc o creştere cu 306 cauze soluţionate şi 20 rechizitorii (un plus de 221,74%), cauze soluţionate.
În altă ordine de idei, s-a înregistrat o creştere a infracţionalităţii juvenile, de la 97 de inculpaţi minori trimişi în judecată în anul 2020, din care cinci în stare de arest preventiv, la 130 inculpaţi minori trimişi în judecată în anul 2021, din care 11 în stare de arest preventiv (10 la supravegherea cercetărilor penale şi unul la urmărire penală proprie).
Procurorii parchetelor judeţului Timiş au avut de soluţionat anul trecut 36.515 cauze penale faţă de 51.310 în anul precedent şi au soluţionat 14.967 cauze penale, cu 1.667 cauze mai multe decât în precedentul an.
În 14.967 cauze soluţionate a fost sesizată instanţa şi au fost trimişi în judecată 1.939 inculpaţi, cu 193 mai mulţi faţă de anul 2020. În stare de arest preventiv au fost trimişi în judecată 150 de inculpaţi în anul 2021, cu 35 mai mulţi decât în anul precedent.
În 2021, instanţele de judecată au pronunţat hotărâri de achitare definitivă cu privire la patru inculpaţi, faţă şase în 2020.
În acest an vor fi avute în vedere mai multe măsuri şi obiective majore pentru îmbunătăţirea activităţii parchetelor, între care monitorizarea atentă a tuturor cauzelor care urmează a se finaliza cu întocmirea rechizitoriului sau a acordului de recunoaştere a vinovăţiei, pentru a se elimina unele interpretări subiective în înfăptuirea actului de justiţie, având drept consecinţă reducerea semnificativă a soluţiilor de achitare/restituire şi acorduri de recunoaştere a vinovăţiei neînsuşite de instanţele de judecată, precum şi consolidarea bunelor rezultate înregistrate în anii precedenţi.
De asemenea, se vor urmări întărirea cooperării şi comunicării pe linia combaterii corupţiei şi a evaziunii fiscale, precum şi îmbunătăţirea rezultatelor obţinute în instrumentarea dosarelor având ca obiect mica corupţie.