Un tânăr de 25 de ani din Capitală a fost arestat preventiv, după ce şi-ar fi omorât un prieten aplicându-i lovituri cu corpuri dure în zona capului, zona cervicală şi a toracelui, a informat, marţi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Potrivit unui comunicat al PTB transmis AGERPRES, duminică, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au pus în mişcare acţiunea penală împotriva unui inculpat, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de omor.
Procurorii au reţinut că duminică, în jurul orei 2,00, în timp ce se afla la locuinţa sa din municipiul Bucureşti, Sector 1, în contextul unui conflict spontan şi pe fondul consumului de băuturi alcoolice, un bărbat în vârstă de 25 de ani ar fi exercitat violenţe fizice împotriva victimei (un bărbat de aceeaşi vârstă), care venise în vizită, aplicându-i lovituri cu corpuri dure în zona capului, zona cervicală şi a toracelui.
Ulterior, spun anchetatorii, acesta ar scos victima din locuinţă şi a tras-o pe scări de la etajul 3 până la parterul blocului, anunţând ulterior serviciile de urgenţă cu privire la posibilul deces al victimei.
‘Medicii sosiţi la faţa locului au constatat decesul, iar autopsia medico-legală a stabilit, cu titlu preliminar, că moartea victimei a fost violentă, cauzată de insuficienţa cardio-respiratorie acută, consecinţa unui politraumatism complex cranio-cerebral, cervico-toracic şi abdominal complicat cu asfixie mecanică, posibil provocată de leziunile sângerânde cranio-faciale (fractură perete orbită stângă cu hemosinus maxilar, epitaxis). La autopsie s-au constatat leziuni traumatice (echimoze, hematoame, fractură orbită stângă, hemoragie subarahnoidiană), care s-au putut produce prin lovire cu corp dur, lovire de corp/plan dur şi comprimare, în legătură de cauzalitate directă cu decesul’, se precizează în comunicat
Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar ulterior judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bucureşti a admis propunerea procurorilor şi a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, transmite Parchetul.
Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Omoruri.