Oamenii de ştiinţă au descoperit pentru prima dată în Europa strămoşul speciilor de drojdie necesară pentru producţia berii lager, relatează miercuri DPA/PA Media, notează Agerpres.
Fabricarea berii este una dintre cele mai vechi industrii, iar oamenii de ştiinţă au descoperit dovezi ale acestei băuturi fermentate în China, datând din urmă cu cel puţin 7.000 de ani, şi din Israel, vechi de până la 13.000 de ani.
Fabricarea modernă a berii s-a dezvoltat în Europa, unde, până în Evul Mediu, această băutură a fost asociată în cea mai mare parte cu o drojdie numită Saccharomyces cerevisiae. Această specie de drojdie este încă folosită pentru a produce bere de tip ale, vin şi pâine.
Pentru fabricarea berii lager, care a apărut pentru prima dată în secolul al XIII-lea în Bavaria, se foloseşte o specie diferită de drojdie, Saccharomyces pastorianus. Acesta este un hibrid între doi „părinţi”, dintre care doar unul este S. cerevisiae.
Identitatea celui de-al doilea „părinte” a fost un mister până în 2011, când Saccharomyces eubayanus a fost descoperit în Anzii din Patagonia, în America de Sud. Ca şi S. pastorianus, S. eubayanus este rezistentă la frig.
În timp ce datele arată că S. pastorianus a fost utilizată întâia oară în fabricile de bere din sudul Germaniei, „părintele” S. eubayanus nu a fost niciodată găsit în Europa. În schimb, cercetătorii au descoperit această drojdie în America de Sud, America de Nord, China, Tibet şi Noua Zeelandă.
Acest lucru i-a determinat pe unii oameni de ştiinţă să se întrebe dacă S. eubayanus a existat cu adevărat în Europa şi, dacă nu, de unde a venit drojdia de bere lager S. pastorianus.
Acum, însă, cercetătorii de la University College Dublin au descoperit şi au izolat S. eubayanus într-o zonă împădurită din campusul lor.
Cercetătorii au izolat din sol două tulpini diferite de S. eubayanus din probe colectate în campusul Belfield al universităţii, în cadrul proiectelor de cercetare pentru licenţă având drept scop identificarea drojdiilor sălbatice şi secvenţionarea genomurilor acestora.
Probele provin din sol din două zone aflate în campusul universitar, situate la aproximativ 17 metri una de alta, colectate în 2021.
Potrivit studiului, secvenţierea genomului acestor două tulpini au arătat că sunt înrudite cu tulpina ancestrală S. eubayanus care s-a împerecheat iniţial cu S. cerevisiae pentru a forma S. pastorianus.
Cercetătorii subliniază că descoperirea S. eubayanus în Irlanda demonstrează că această drojdie este originară din Europa şi a trăit şi în alte părţi ale continentului.
Studiul susţine opinia conform căreia au existat populaţii naturale de drojdie în sudul Germaniei în Evul Mediu, din care proveneau „părinţii” primei drojdii de bere lager.
Autoarea principală a lucrării, Geraldine Butler, geneticiană la University College Dublin, a declarat: „Această descoperire este un exemplu fantastic de predare condusă de cercetare. Studenţii noştri au găsit mai mult de o sută de specii de drojdie în eşantioane de sol irlandez în ultimii cinci ani şi suntem încântaţi să dăm peste S. eubayanus la noi în prag”.
„Sperăm să găsim un partener comercial cu care să preparăm bere, astfel încât să putem afla ce gust are”, a adăugat cercetătoarea.
sursa – AGERPRES
Articolul ”Părintele” european dispărut al drojdiei de bere lager, descoperit de cercetători în Irlanda apare prima dată în Ecopolitic.