Camera Deputaţilor şi Senatul s-au reunit, marţi, în şedinţă comună, pentru desemnarea unui membru al Comitetului Naţional de Reglementare al ANRE.
Pe ordinea de zi se mai află scrisoarea preşedintelui Klaus Iohannis prin care informează asupra aprobării participării Armatei României cu forţe, mijloace şi echipamente la operaţia NATO de evacuare a cetăţenilor afgani şi a familiilor acestora, începând cu luna august 2021, raportul de activitate al ANRE pe 2019, precum şi schimbarea componenţei Delegaţiilor permanente a Parlamentului României la APCE şi AP-NATO.
De asemenea, se modifică componenţa nominală a Comisiei parlamentare a revoluţionarilor din Decembrie 1989, precum şi a Comisiilor pentru controlul activităţii SIE şi SRI.
Comisiile de specialitate au avizat, marţi, candidatura lui Alexandru Stănescu, propus de grupul PSD pentru Comitetul Naţional de Reglementare al ANRE, pe locul rămas vacant în urma demisiei lui Marian Neacşu.