Bugetul de stat pe anul 2023 a fost susţinut în plenul reunit al Parlamentului de parlamentarii coaliţiei de guvernare, în timp ce USR şi Ludovic Orban, care reprezintă parlamentarii din Forţa Dreptei, l-au criticat, afirmând că este unul mincinos, de ‘ficţiune’, care ‘pompează bani către sistem şi stăpânul sistemului’.
Reprezentantul AUR a susţinut că bugetul pe anul viitor este unul de supravieţuire, neprecizând dacă parlamentarii grupului îl vor vota sau nu.
Deputatul PNL Florin Roman a afirmat că bugetul propus de Guvern pentru anul 2023 are puternice componente liberale.
‘Noi, PNL, vom vota bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale pentru că, din punctul nostru de vedere, bugetul propus de Guvern are puternice componente liberale. În primul rând, investiţiile reprezintă o prioritate şi înseamnă un angajament respectat al PNL, adică 7,2% din PIB pentru investiţii. Foarte important, vorbim de un buget construit pe cota unică şi nu pe impozit progresiv. Un alt angajament asumat de PNL este respectat – nicio taxă, niciun bir nou în acest buget. Prin buget îi ajutăm pe toţi românii să treacă mai uşor prin iarnă, prin criză şi trebuie să spunem foarte clar că urmare a solicitărilor PNL sunt păstrate facilităţile la plafonări şi compensări pentru facturi’, a transmis Roman.
Senatorii şi deputaţii USR nu va vota bugetul pe anul viitor, a anunţat în plenul reunit deputatul Claudiu Năsui, afirmând că acest buget este unul ‘al minciunii’.
‘Este un buget care ne minte, fix cum ne-aţi minţit anul trecut, când aţi pus, la fel ca anul acesta, venituri supraevaluate ca să facă loc unor creşteri exagerate de cheltuieli. Aţi spus anul trecut că nu veţi creşte taxele şi impozitele cu acest buget şi s-a dovedit că aţi minţit. (…) Acest buget are aceleaşi probleme, are aceleaşi lacune. (…) Singurii câştigători ai acestui buget sunt cei conectaţi la banul public, sunt cei conectaţi la bugetul de stat prin toate schemele pe care le ştiţi din toate ministerele, prin programele din PNDL, prin toate schemele cunoscute prin care transferaţi banii contribuabilului către firme. Nu aţi strâns nicio curea, dimpotrivă, daţi cu mare generozitate tuturor sponsorilor dumneavoastră politici şi întăriţi privilegiile. Pensiile speciale, pe care promiteaţi să le desfiinţaţi în 30 de zile, sunt 12,4 miliarde de lei, mai mult decât au fost vreodată în istoria statului român’, a afirmat Năsui, care a criticat inflaţia de 17% cauzată de ‘politicile’ coaliţiei de guvernare.
Din perspectiva AUR, actualul buget este unul care ‘nu duce către dezvoltarea ţării, nu este un buget de dezvoltare şi redresare a ei, ci este tot un buget de supravieţuire, un buget de acoperire a deficitului, care nu ne pune în situaţia de a recapitaliza această ţară’, a susţinut liderul deputaţilor AUR, Antonio Andruşceac.
‘În actuala coaliţie nu am avut posibilitatea de a avea în faţă decât un buget fantezist, cu o doză de optimism inexplicabilă, aşa cum arată şi cei de la Comisia Europeană, care au alte estimări, mai puţin optimiste faţă de creşterea PIB-ului şi faţă de inflaţie. Bugetul României, propus de coaliţia PSD – PNL – UDMR, aduce mai degrabă cu un scenariu S.F. Doar că la o analiză mai atentă putem vedea că bugetul propus de coaliţia de guvernare este altceva decât un buget de reconstrucţie, este un buget de supravieţuire pentru încă un an. Este dovada cea mai clară că actualul guvern trăieşte parcă într-o realitate paralelă. (…) Nu este prevăzută nicio sumă pentru răscumpărarea corectă a companiilor strategice din energie, din petrol şi gaz. (…) Totuşi, faţă de anii trecuţi, a existat o minimă preocupare ca şi opoziţia să fie întrebată de unele proiecte, dar ne dorim mai mult, ne dorim o dezbatere adevărată pe buget şi proiectele esenţiale pentru ţară să fie susţinute de toţi’, a transmis Andruşceac.
Parlamentarii UDMR vot vota bugetul pe anul viitor, a anunţat în plenul reunit deputatul Uniunii Miklos Zoltán, care a subliniat că unul dintre obiectivele fundamentale ale formaţiunii sale este ‘susţinerea categoriilor vulnerabile privind preţurile la energie şi susţinerea familiilor’.
‘În ansamblul său, date fiind circumstanţele economie şi politice actuale, bugetul de stat pe anul 2023 este construit relativ prudent şi echilibrat. Atingerea ţintei de creştere economică de 2,8% va fi o provocare majoră. (…) Sperăm că programele pentru susţinerea afacerilor din toate domeniile vor duce la îmbunătăţirea situaţiei balanţei comerciale. (…) Nu trebuie să uităm însă că antrenarea de proiecte însemnând 112 miliarde de lei presupune şi câteva provocări (…) pe care, dacă nu le vom aborda corect, rezultatele nu vor putea fi cele scontate’, a arătat parlamentarul.
Şi grupul minorităţilor naţionale din Parlament va vota proiectul de bugetul pe anul viitor, a anunţat deputatul Adrian-Miroslav Merka, care a remarcat că acesta este axat pe o creştere economică de 2,8%, fiind menţinute şi voucherele de vacanţă în sumă de 1.450 de lei şi ‘foarte important, asigurarea unui ajutor financiar pensionarilor din sistemul public de pensii’.
‘Bugetul este axat pe investiţii şi axat pe măsuri de susţinere a unor categorii vulnerabile. Toate acestea nu au nici coloratură politică, nu au nici împărţeala pe o zonă istorică sau teritorială, administrativă, nici pe o împărţire etnică, ci demonstrează un sprijin axat pe cetăţean’, a argumentat deputatul.
Deputatul neafiliat Ludovic Orban a susţinut că bugetul pe anul viitor este unul ‘de ficţiune, mincinos, al împărţirii sărăciei, care nu va aduce pic de dezvoltare economică’, menit să-i ‘finanţeze expediţiile la schi, la golf sau la piramide ale preşedintelui Iohannis’.
‘Este un buget care se întemeiează pe ficţiune. (…) Ce mă deranjează la acest buget este că nu duce la dezvoltare economică. Trebuie să ne uităm la bugetele ministerelor economice. (…) Banii se duc către sistem şi către stăpânul sistemului. Cum creşteţi dumneavoastră bugetul Administraţiei Prezidenţiale, adică a domnului preşedinte Iohannis, cu 35%, în condiţiile în care probabil vreţi să-i plătiţi expediţiile la schi, la golf sau la piramide? Că altfel nu văd de ce are nevoie instituţia prezidenţială de 35% în plus. Aţi mărit cu 600% bugetul unui minister inventat care nu are obiectul muncii, care trebuia să facă parte din Ministerul Muncii şi aţi pompat bani in campania electorală a candidatului vostru la Primărie, Gabriela Vrânceanu Firea, fără niciun fel de noimă şi fără niciun fel de logică,. Nişte pomeni în plus pentru ca madam Firea să aibă rezultate în prezidenţiale. Aţi mărit bugetul serviciilor că asta este, trebuie să vă aveţi bine cu serviciile!’, a susţinut între altele Ludovic Orban.
Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a spus că bugetul pe anul viitor este unul echilibrat şi sunt prognozate investiţii record.
‘Aş spune că e foarte bine că astăzi dezbatem bugetul naţional pe anul viitor. E bine că o facem pentru prima dată în ultimii ani înainte de începerea anului viitor, ajungem să votăm bugetul în anul în curs pentru anul viitor, cea ce este o performanţă. Pe de altă parte, este bine că se dezbate acest buget. Îmi amintesc guvernele anterioare care au trecut prin Parlament bugetul prin angajarea răspunderii Guvernului, fără niciun fel de dezbatere, ceea ce cu adevărat aceea era o mizerie. E evident pentru toată lumea că avem un buget echilibrat, avem un buget care are o creştere economică, avem un deficit în scădere, avem un buget prin care avem prognozate investiţii record. Avem şi cheltuieli sociale pentru persoanele vulnerabile, avem compensări pentru preţurile la energie, avem programe pentru tineri. Acest buget are şi creştere de salarii şi pensii’, a declarat Simonis.