Comisia pentru legile justiţiei,, a început, marţi, dezbaterea pe articole şi pe amendamente a proiectului legii organizării judiciare.
‘Am încheiat dezbaterile generale şi pentru acest proiect, vom intra direct pe discuţia pe articole şi pe amendamentele propuse în termenul prevăzut de regulament’, a precizat preşedintele comisiei, deputatul liberal Gabriel Andronache.
El a propus, iar membrii comisiei au aprobat, alocarea a 12 ore de discuţii pe acest proiect.
‘Vom proceda în conformitate cu dispoziţiile regulamentare şi fac menţiunea că, pentru această reglementare, având în vedere numărul de amendamente depuse, cât şi numărul de articole în forma iniţiatorului, propun 12 ore de dezbatere generală pentru acest proiect de lege, urmând a se proceda (…) la votarea amendamentelor. Aşa cum am văzut şi la prima reglementare, timpul era suficient şi de 10 ore. Am mărit durata, de la 10 ore la 12 ore, tocmai pentru că am crezut că este necesar să acordăm un pic mai mult timp de discuţii pe acest proiect de lege’, a subliniat Andronache.
Totodată, acesta a informat asupra adoptării de către plenul Camerei Deputaţilor a proiectului de lege privind Consiliul Superior al Magistraturii.
‘Vă informăm că plenul Camerei Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind Consiliul Superior al Magistraturii, cu majoritate de voturi. Prin urmare, procedura în prima Cameră pentru acest proiect este încheiată. Urmează să fie sesizat Senatul, în calitate de Cameră decizională cu acest proiect. Aşa cum v-am informat de la începutul funcţionării comisiei, tot această comisie va fi sesizată şi de către Senat pentru a întocmi raportul, ca urmare a faptului că avem o comisie specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului’, a explicat vorbitorul. AGERPRES /(A – autor: Sorinel Peneş, editor: Cătălin Alexandru)