Comisiile reunite pentru politică externă şi comisiile pentru comunităţile de români din afara ţării de la Senat şi Camera Deputaţilor au acordat, luni, în urma audierilor, avize favorabile pentru cele opt persoane propuse pentru posturi de ambasador în străinătate. Este vorba despre Simona-Mirela Miculescu, propusă ca ambasador la Paris – UNESCO; Antoaneta-Maria Barta – în Republica Cehă; Cristina Romila – în Republica Socialistă Vietnam şi în Regatul Cambodgia şi Maria Ligor – propusă pentru Finlanda. Audierile din Parlament i-au vizat şi pe Lucian Fătu, propus ambasador în Regatul Ţărilor de Jos (Olanda), dar şi pe Camelia Ion-Radu, pentru Republica Peru, Statul Plurinaţional al Boliviei şi Republica Ecuador. Aviz favorabil au primit şi Ana Voicu, propusă pentru a fi ambasador în Republica Orientală a Uruguayului, şi Matei-Viorel Ardeleanu – pentru Muntenegru. Cei opt candidaţi au fost prezenţi fizic la şedinţa comisiilor, alături de cei din conducerea acestora, ceilalţi parlamentari punând întrebări şi votând online. Vicepreşedintele Comisiei de politică externă din Senat, Radu Mihail, a declarat pentru AGERPRES că audierile vor continua în perioada următoare, pentru că mai sunt încă 15 persoane propuse pentru posturi de ambasadori ai României în străinătate. Pe 7 octombrie, comisiile reunite ale Parlamentului au audiat alţi 8 candidaţi propuşi ca ambasadori, toţi primind şi atunci aviz favorabil.