Comisiile juridice reunite ale Parlamentului au respins, marţi, raportul de activitate al Avocatului Poporului pe anul 2019.
Votul a fost dat în lipsa parlamentarilor de la PSD şi AUR, care au părăsit şedinţa.
Preşedintele Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, deputatul USR PLUS Mihai Badea, a propus un vot de respingere pentru raportul pe 2019 şi propunerea a fost adoptată cu unanimitatea celor prezenţi.
La audiere, Avocatul Poporului, Renate Weber, a precizat că a preluat funcţia în luna iulie 2019, menţionând că la acea dată digitalizarea se afla la ‘nivelul anilor ’90’.
‘La data la care am preluat această instituţie, din punctul de vedere al digitalizării, ea era pe la începutul anilor ’90. Angajaţii nu aveau nici adresă de e-mail oficială, nu exista conectivitate la internet. Lucrurile s-au schimbat foarte repede. În 2019, au avut 10.507 audienţe, 14.000 de petiţii, am răspuns la 10.000 de apeluri telefonice şi au fost 1.300 de sesizări din oficiu’, a spus Weber.
Ea a menţionat că a fost schimbată fundamental procedura, astfel încât sesizările sunt rezolvate în mai puţin 30 de zile.
‘Ce s-a schimbat fundamental a fost ideea de a face un număr foarte mare de anchete, de a nu rezolva doar situaţii aduse la cunoştinţă din birou, ci de a trimite colegii pe teren. Lucrul s-a văzut. Am scurtat foarte mult durata de rezolvare a unui caz. În acest moment, în mai puţin de 30 de zile, în majoritatea cazurilor, avem problemele rezolvate’, a mai spus Weber.
Avocatul Poporului a adăugat că au fost trimise la Curtea Constituţională 13 excepţii de neconstituţionalitate, 5 obiecţii de neconstituţionalitate, 3 recursuri în interesul legii, din care două au fost câştigate.
Deputatul PNL Ioan Cupşa a spus că nu este mulţumit de faptul că Avocatul Poporului nu a făcut plângeri penale referitoare la abuzurile asupra copiilor.
Liberalul Cristian Băcanu a criticat faptul că Avocatul Poporului nu a întocmit un raport special cu crimele de la Caracal, deşi au trecut doi ani.
‘Niciodată nu am anunţat un raport în privinţa crimelor de la Caracal, am menţionat că Avocatul Poporului nu se poate substitui anchetelor penale’, a răspuns Renate Weber.