Serviciul Român de Informaţii a preîntâmpinat atacuri cibernetice ‘de o amploare mai mică’, a declarat marţi preşedintele Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI, senatorul Cristian Chirteş.
Tema atacurilor cibernetice a fost abordată, marţi, în cadrul unei şedinţe a Comisiei SRI, la care a participat directorul SRI, Eduard Hellvig, şi care a avut ca scop prezentarea situaţiei de securitate a României din perspectiva atribuţiilor pe care le are SRI în interiorul graniţelor ţării şi în contextul tensiunilor din regiune.
‘Începând de anul trecut, din luna noiembrie când se prefigura o asemenea criză, SRI a pregătit instituţiile statului, infrastructurile critice, în vederea preîntâmpinării unor asemenea atacuri cibernetice. Da, au fost atacuri cibernetice de o amploare mai mică, însă, prin mecanismele pe care le are SRI, acestea atacuri au fost preîntâmpinate şi oprite pana la urmă. Sunt activate foarte multe instituţii ale statului în acest proces’, a declarat senatorul, la finalul şedinţei.
Întrebat ce instituţii din România au fost ţinta unor atacuri, Cristian Chirteş a arătat că nu ar dori să dea exemple. ‘Cu siguranţă, este vorba de ministere, este vorba de agenţii’, a adăugat parlamentarul.
În ceea ce priveşte afluxul de refugiaţi din Ucraina, el a arătat că există un plan naţional, gestionat de MAI.
‘El poate să fie variabil în funcţie de intensitatea următoarelor acţiuni ale părţii ruse în Ucraina, depinde cât de intens va fi, să spunem, atacul Rusiei în cele două regiuni. Acest plan privind refugiaţii poate să meargă de la câteva mii, la câteva zeci de mii, chiar dacă este nevoie sute de mii. Nu sunt angrenate doar instituţiile statului, ci întreaga societate, până la urmă. (…) În primul rând SRI trebuie să ştie cine intră în ţară, ce fluxuri de migranţi sunt. Şiţi bine că pe rutele migraţioniste, chiar în caz de război, pot să vină şi cetăţeni neprietenoşi cu statul român. Există staţionaţi în Ucraina, în zona Belarusului, mulţi migranţi din zona Asiei, care pot să ajungă şi în România. Au un plan bine stabilit pentru fiecare migrant să fie verificat’, a detaliat Cristian Chirteş.
Un alt aspect discutat s-a referit la agresiunile informaţionale, respectiv dezinformarea şi fenomenul de fake news.
‘Cu siguranţă am discutat acest aspect, fenomenul este unul generalizat. Acest tip de acţiune, de dezinfomare sau, să spunem, de aruncare pe piaţă a unor informaţii false de tip fake news, este unul din stilurile de agresiune ruseşti. Da, şi în spaţiul românesc au fost identificare astfel de fenomene. Vedem, le cunoaşteţi bine, declaraţiile ambasadorului Rusiei la Bucureşti, care, de câte ori are ocazia, dezinformează, acuzând România, UE, NATO şi alte entităţi proeuropene’, a spus preşedintele Comisiei SRI.
El a mai precizat că nu s-au semnalat ameninţări fizice deocamdată pe teritoriul României.