AcasăStiri generaleParlament/Drulă: PSD şi PNL au blocat sistematic eliminarea pensiilor speciale şi au...

Parlament/Drulă: PSD şi PNL au blocat sistematic eliminarea pensiilor speciale şi au copiat proiectul USR

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a declarat, luni, în plenul Parlamentului, că liderii PSD şi PNL au blocat ‘sistematic’ eliminarea pensiilor speciale şi au copiat proiectul USR în acest sens.

‘Domnule preşedinte al Senatului şi al PNL Nicolae Ciucă vă ascultam înmărmurit mai devreme, domnule premier Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD şi un susţinător al pensiilor speciale, sunteţi cel care a semnat în 2015 legea de introducere, sunteţi cei care aţi blocat proiectul USR de eliminarea pensiilor speciale timp de un an şi două luni. Proiectul nostru cu exact acelaşi conţinut ca cel pe care îl votăm astăzi a fost depus în 6 mai 2022. Ceea ce aţi făcut a fost să permiteţi acestor pensii să mai fie plătite încă un an şi două luni. Am făcut un calcul. Eraţi la o masă recent cu domnii Adrian Năstase, Tăriceanu, Văcăroiu, Florin Georgescu. Ne-au mai costat de atunci 600.000 lei pensiile acestor domni, pentru că nu aţi vrut să votăm proiectul USR’, a spus Drulă, la dezbaterea proiectului de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor, iniţiat de deputatul PSD Alfred Simonis.

El a spus că la Senat stă blocat în Comisia juridică de aproape doi ani de zile şi proiectul de abrogare a unei noi categorii de pensii speciale, cele ale primarilor.

‘Domnule Ciolacu, din păcate pentru dumneavoastră şi din fericire pentru ţara asta, oamenii vă vor judeca după fapte nu după vorbe, iar faptele arată că blocaţi sistematic eliminarea pensiilor speciale, că aţi copiat proiectul USR şi aţi făcut, aţi servit nişte mingi celor de la CCR, că poate să fie declarat neconstituţional ceea ce votăm astăzi. Oricum vorbim despre 700 de beneficiari de pensii speciale, celelalte 210.000 de pensii speciale, precum cea a domnului Ciucă, care va fi salvată în plenul care urmează peste o lună, rămân în vigoare’, a mai susţinut Cătălin Drulă.

Liderul USR a mai spus că PSD şi PNL reprezintă o clasă politică ce a introdus pensiile speciale.

‘Din fericire pentru ţara asta, nu o să puteţi să-i faceţi pe oameni din vorbe, şi faptele – şi anume că sunteţi o clasă politică care a introdus aceste pensii speciale, noi categorii de pensii speciale încontinuu şi susţineţi privilegiile în dauna corectitudinii – pentru acest lucru veţi primi nota de plată la vot’, a adăugat Drulă.

Camera Deputaţilor şi Senatul au adoptat, luni, în şedinţă comună, proiectul de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor. S-au înregistrat 382 voturi ‘pentru’ şi 3 abţineri, iar 3 parlamentari nu au votat.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks