AcasăStiri generaleParlament - învestire Guvern/ Ciolacu: Susţin cu tărie eliminarea pensiilor speciale pentru...

Parlament – învestire Guvern/ Ciolacu: Susţin cu tărie eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari

Premierul desemnat, Marcel Ciolacu, a declarat joi că noul Guvern va începe să reducă cheltuielile statului, subliniind că susţine ‘cu tărie’ eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari, acesta fiind primul pas în tăierea tuturor pensiilor speciale.

În timpul discursului din Parlament, la şedinţa comună pentru învestirea Guvernului, Ciolacu a vorbit despre reducerea cheltuielilor şi interzicerea cumulului pensiei cu salariul la stat.

‘Orice viziune pentru naţiune începe prin a le oferi oamenilor mai multă demnitate, mai mult respect şi mai multă empatie pentru problemele lor. Stă în puterea noastră să astupăm prăpastia uriaşă de încredere care este astăzi între clasa politică şi cetăţeni. Şi vom reuşi asta, dacă vom începe cu reducerea cheltuielilor statului. Am vrut, ca prim-ministru, să am un guvern cu mai puţine ministere. Am redus numărul de ministere şi vom reduce şi numărul secretarilor de stat. În acest guvern, vom rămâne doar oamenii care muncesc. Trebuie să reducem risipa şi cred că acest nou guvern trebuie să-şi asume cu mult curaj legea interzicerii cumulului pensiei cu salariul la stat’, a subliniat Ciolacu.

Premierul desemnat a mai declarat că eliminarea pensiilor speciale este ‘cea mai grea reformă’.

‘Este nedrept pentru restul cetăţenilor, ca aparatul de stat să fie înţesat cu speciali, la fel cum trebuie împreună să facem dreptate odată pentru totdeauna în ceea ce priveşte pensiile speciale. Este poate cea mai grea reformă, care a rupt cel mai mult societatea. Dacă vrem să redăm încrederea în stat, atunci trebuie să înţelegem că nu mai putem avea două categorii de cetăţeni: unii normali şi unii speciali. Cu toţii suntem români. Stimaţi colegi, înainte de a-mi da votul, vă anunţ cu toate consecinţele, susţin cu tărie eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari – este singura soluţie pentru a avea legitimitate, pentru a tăia apoi toate pensiile speciale şi vreau ca Parlamentul să fie alături de mine şi de Guvern, să reuşim împreună să facem reformă, să aducem dreptatea şi să luăm banii din PNRR. Vreau să fac aceste lucruri pentru că simt că această guvernare nu trebuie să fie doar despre stabilitate, ci mai ales despre asumare’, a spus Ciolacu.

În continuare, Marcel Ciolacu a dat asigurări că guvernul său ‘va lovi fără milă în toţi cei care cred că se pot îmbogăţi prin speculă’.

‘Programul de guvernare, pentru care vă cer astăzi votul în Parlament, îşi propune să treacă de la stabilizarea României la modernizarea economică şi socială a ţării. Această guvernare va fi despre reforme şi economie. Vă spun că următoarele luni vor însemna o cursă contra cronometru pentru refacerea puterii de cumpărare a populaţiei. Vom lucra în strânsă legătură cu Banca Naţională a României pentru a aduce inflaţia la o singură cifră, vom veni cu program curajos pentru a stopa creşterea preţurilor la alimentele de bază şi vom lovi fără milă în toţi cei care cred că se pot îmbogăţi prin speculă, pe spatele şi suferinţa românilor. Vom stimula munca şi vom încuraja românii să rămână în ţară. Avem un program prin care vom reduce treptat impozitarea muncii, mai ales pentru cei cu venituri mici şi medii. În paralel, vom demara discuţiile cu sindicatele şi patronatele pentru creşterea consistentă a salariului minim’, a adăugat liderul social-democrat.

De asemenea, el a promis că, la sfârşitul mandatului guvernului său, orice salariat din România va câştiga minim 500 de euro net, iar la 1 ianuarie 2025, câştigul salarial mediu în România va ajunge la 1.000 de euro net.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks