Senatorul Diana Şoşoacă a susţinut, miercuri, în plenul reunit al Parlamentului, că numărul deceselor cauzate de COVID-19 este mult mai mic decât cel raportat.
‘Mai sunt şi oameni care au alte probleme decât COVID-ul. Apropo, mă uit la dumneavoastră şi sunteţi reprezentanţii supremi ai ‘Cuminţeniei Pământului’. Un discurs care atestă de ce nu aţi fost în stare să achiziţionaţi ‘Cuminţenia Pământului’. Mă întreb de ce doamna Mihăilă nu v-a spus că anul trecut a dat un raport în care din cele 26.500 de persoane declarate decedate de COVID doar 227 erau moarte de COVID. Nu văd nimic spus despre tratamente, de nimic… Vreau doar să îi transmit un salut cordial domnului prim-ministru al Ungariei, Viktor Orban, şi un pios omagiu colegului Daniel Măcriş care a decedat ieri. Vă mulţumesc, poate cândva vom avea şi un guvern naţionalist, aşa după exemplul Ungariei’, a susţinut Şoşoacă, în şedinţa în care se solicită votul de învestitură pentru Cabinetul Cioloş.
La îndemnul colegilor şi al preşedintelui de şedinţă, Anca Dragu, de a purta masca de protecţie, Şoşoacă a afirmat că are o adeverinţă care i-ar permite, potrivit normelor în vigoare, să nu poarte masca.