Acasă55Parlament/Miuţescu: Nu mă simt vinovat; pentru prestigiul Parlamentului, votaţi 'pentru'

Parlament/Miuţescu: Nu mă simt vinovat; pentru prestigiul Parlamentului, votaţi ‘pentru’

Deputatul Adrian Miuţescu susţine că este nevinovat în legătură cu acuzaţiile care i se aduc în referatul ministrului Justiţiei de încuviinţare a efectuării percheziţiei informatice, dar a precizat că, pentru prestigiul Parlamentului, colegii săi ar trebui să voteze pentru ridicarea imunităţii sale.

‘În ceea ce este prezentat în referatul respectiv, nu mă simt vinovat în niciun fel şi nu mi-am folosit influenţa de a obţine folos pentru mine sau alte persoane. Toate aceste lucruri se bazează pe nişte discuţii purtate. (…) Pentru a păstra prestigiul Parlamentului, eu cred că trebuie să votaţi ‘pentru”, a declarat Miuţescu, în plenul Camerei Deputaţilor.

El a adăugat că justiţia trebuie să-şi facă treaba.

Plenul Camerei Deputaţilor dezbate şi votează, luni, raportul Comisiei juridice privind cererea ministrului Justiţiei de încuviinţare a efectuării percheziţiei informatice în cazul deputatului Adrian Miuţescu.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks