Liderul deputaţilor PNL, Gabriel Andronache, a precizat, marţi, în plenul Parlamentului, că prin modificările la Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului nu vor fi interzise live-urile din şedinţele de plen şi nici pancartele, menţionând că sunt introduse prevederi care fac să guverneze ‘normele de bun simţ’ în continuare.
El a spus că cei care contestă aceste modificări o fac dintr-un ‘pretext pentru a nu susţine ca şedinţele plenului reunit să se desfăşoare în conformitate cu codul de conduită’.
‘Despre asta este vorba de fapt. Alte precizări de asemenea importante sunt că nu interzicem live-urile, domnule Simion, doar trebuie să respectaţi nişte reguli de bun simţ şi să staţi acolo unde aveţi sectorul repartizat, nu să veniţi să băgaţi telefonul în ochii colegilor. Totodată, nu interzice nimeni ca pancartele să fie utilizate’, a adăugat Andronache, menţionând că dispoziţiile modificatoare ale Regulamentului fac ca ‘normele de bun simţ să fie cele care guvernează activitatea în continuare’.
Plenul Parlamentului a decis, marţi, modificarea Regulamentului activităţilor comune ale celor două Camere legislative, în sensul înăspririi normelor referitoare la disciplină, stabilind, între altele, diminuarea indemnizaţiei senatorilor şi deputaţilor cu până la 50% pentru o perioadă de maximum şase luni în caz de violenţă fizică sau verbală la adresa unui coleg sau alt demnitar.
Parlamentarii au decis sancţionarea cu diminuarea indemnizaţiei cu până la 50%, pe o durată de maximum şase luni, pentru exprimarea votului prin mijloacele electronice prin utilizarea cardului de vot electronic al unui alt parlamentar, pentru desfăşurarea unui banner în plen sau în sălile în comisiilor comune, pentru înregistrarea sau transmiterea, în direct, a şedinţelor comisiilor comune, pentru violenţa fizică utilizată împotriva unui alt parlamentar sau demnitar, pentru violenţa verbală constând în ţipete, injurii, ameninţări, invective sau calomnie la adresa unui alt parlamentar sau alt demnitar.