Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR va fi prezentată joi, în plen, de la ora 10:00, urmând să fie dezbătută și votată luni, 14 iulie, de la ora 15:00, au decis Birourile permanente ale Camerei Deputaților și Senatului, scrie Agerpres.
În acest sens, conducerea Parlamentului a prelungit sesiunea extraordinară, până pe 14 iulie.
Deputații și senatorii AUR au depus, miercuri, la Parlament, o moțiune de cenzură după ce Guvernul condus de Ilie Bolojan și-a asumat răspunderea pe primul pachet de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului.
Liderul grupului deputaților AUR, Mihai Enache, a menționat că moțiunea a fost semnată de parlamentari AUR, S.O.S. România, POT și neafiliați.
Potrivit lui Enache, s-au strâns mai multe semnături decât cele cerute pentru depunerea unei moțiuni de cenzură, însă Opoziția nu are voturile necesare pentru ca aceasta să fie adoptată.
Liderul AUR George Simion a făcut, pe Facebook, apel la toţi românii afectaţi de măsurile „Guvernului sărăciei”- sindicate, profesori, studenţi, elevi, patronate, pensionari, personal sanitar etc. – să vină în Piaţa Constituţiei în ziua votării moţiunii pentru a cere plecarea lui Bolojan.
Sursa: Ecopolitic.ro





