Plenul Parlamentului a respins, marţi, raportul de activitate al Consiliului Naţional al Audiovizualului pe anul 2020.
S-au înregistrat 35 voturi ‘pentru’ şi 240 ‘contra’.
‘Automat, preşedintele CNA îşi încheie mandatul’, a precizat, după vot, preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban.
Comisiile de cultură reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au propus, anterior, respingerea acestui raport, iar Comisiile pentru buget au avizat negativ contul de execuţie bugetară al CNA pe anul 2020.
Preşedintele Comisiei de cultură din Camera Deputaţilor, Iulian Bulai, a precizat că respingerea raportului de activitate al CNA de către plenul Parlamentului duce la ‘eliberarea din funcţie’ a preşedintelui instituţiei, Monica Gubernat.
‘Urmează, în următoarele zile, să primim propuneri din partea CNA pentru un nou preşedinte, care va fi validat în Comisiile de cultură şi confirmat în plen’, a precizat, pentru AGERPRES, Iulian Bulai.