Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Galaţi a atribuit, sâmbătă seara, opt din cele 13 mandate de parlamentar, după alegerile din 6 decembrie. Potrivit BEJ Galaţi, la Camera Deputaţilor au fost repartizate şase din cele nouă mandate care revin judeţului Galaţi, din care PSD a obţinut trei mandate, PNL – două, Alianţa USR PLUS – unul. Mandatele PSD la Camera Deputaţilor au fost obţinute de preşedintele Colegiului Medicilor Galaţi, doctorul Aurel Nechita, 69 ani, fost secretar de stat în 2004 la Ministerul Sănătăţii şi deputat între anii 2004-2008 şi 2012-2013 când i-a fost întrerupt mandatul pentru incompatibilitate; Viorica Sandu, 58 ani, consilier judeţean şi director al Administraţiei Pieţelor Agroalimentare Galaţi; deputatul Mitică-Marius Mărgărit, 35 ani, aflat la al doilea mandat consecutiv, preşedinte TSD Galaţi, fost subsecretar de stat în Ministerul Transporturilor în perioada 2014 – 2015. Mandatele PNL la Camera Deputaţilor au fost atribuite preşedintelui PNL Galaţi, senatorul George Stângă, 38 ani, jurist, şi şefului Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi, Onuţ Atanasiu. Mandatul USR PLUS a fost adjudecat de deputatul USR Bogdan Rodeanu, 40 ani, economist, aflat la al doilea mandat consecutiv, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. Au rămas neatribuite trei mandate de deputat, care vor fi repartizate în cea de-a doua etapă, pe baza redistribuirii voturilor, la nivel naţional. La Camera Deputaţilor, rezultatele consemnate în procesul verbal al alegerilor din 6 decembrie, la Galaţi, arată astfel: PSD – 54.800 de voturi (36.37%), PNL – 33.812 voturi (22,44%), Alianţa USR PLUS – 20.839 de voturi (13,83%), AUR – 13.648 de voturi (9,05%), PMP – 7.448 de voturi (4,94%), Pro România – 6.944 de voturi (4,60%). La Senat, au fost atribuite două dintre cele patru mandate repartizate judeţului Galaţi, din care PSD a obţinut unul şi PNL, unul. Mandatul de senator PSD i-a fost atribuit viceprimarului municipiului Galaţi, Marius Humelnicu, 43 ani, fost secretar de stat la Ministerul Transporturilor în 2015-2016 şi august-noiembrie 2019, iar mandatul PNL i-a revenit secretarului de stat în Ministerul Agriculturii, George Scarlat. Celelalte două mandate de senator vor fi repartizate în cea de-a doua etapă, pe baza redistribuirii voturilor, la nivel naţional. Conform rezultatelor oficiale, consemnate în procesul verbal al alegerilor parlamentare din 6 decembrie, la Senat, PSD a obţinut 56.378 de voturi (37,28%), PNL – 34.379 de voturi (22,73%), Alianţa USR PLUS – 21.079 de voturi (13,94%), AUR – 15.061 de voturi (9,96%), PMP – 7.622 de voturi (5,04%), Pro România – 7.334 de voturi (4,85%). La alegerile parlamentare din 2016, PSD a obţinut două mandate de senator şi cinci de deputat, PNL – unul de senator şi unul de deputat, USR – unul de senator şi unul de deputat, PMP – un mandat de deputat, ALDE – un mandat de deputat. Judeţul Galaţi are patru funcţii de senator şi nouă de deputat.