Acasă55Parlamentare2020/ AEP: Luni - tragerea la sorţi a operatorilor de calculator ai...

Parlamentare2020/ AEP: Luni – tragerea la sorţi a operatorilor de calculator ai birourilor electorale ale secţiilor de votare

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că, luni, va avea loc tragerea la sorţi a operatorilor de calculator ai birourilor electorale ale secţiilor de votare din ţară pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie. Conform unui comunicat al AEP transmis joi AGERPRES, tragerea la sorţi se va desfăşura la sediul instituţiei din Strada Eugeniu Carada nr. 1, în şedinţă publică. Începând cu alegerile administraţiei publice locale din anul 2016 a devenit funcţional Sistemul Informatic de Monitorizare a Prezenţei la Vot şi de Prevenire a Votului Ilegal (SIMPV), iar, în acest sens, în toate secţiile de votare există cel puţin un operator de calculator care verifică în sistem datele referitoare la fiecare alegător în parte, aminteşte AEP. Potrivit legislaţiei electorale în vigoare, operatorii de calculator ai birourilor electorale ale secţiilor de votare sunt desemnaţi, prin decizie a Autorităţii Electorale Permanente, pe baza tragerilor succesive la sorţi dintre persoanele declarate admise ca urmare a examinării, în ordinea punctajului obţinut la examinare sau a punctajului obţinut ca urmare a evaluării activităţii anterioare, după caz. Operatorii de calculator traşi la sorţi pot fi repartizaţi pe secţii de votare sau pe centre de votare, după caz, ordinea de prioritate la desemnarea acestora fiind următoarea: persoanele care au domiciliul în localitatea respectivă; persoanele care au reşedinţa în localitatea respectivă; c) persoanele care au solicitat desemnarea în localitatea respectivă, menţionează sursa citată. Şedinţa de luni va fi transmisă pe canalul de YouTube al Autorităţii Electorale Permanente, accesibil la următorul link: https://www.youtube.com/channel/UCVMKK_34ds9jLXNpM0CLRoA. Rezultatele tragerii la sorţi vor fi afişate pe site-ul AEP, www.roaep.ro, secţiunea Operatori de calculator ai BESV, accesibilă la următorul link: http://www.roaep.ro/instruire/operatori-de-calculator-sectii-votare/’.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks