Acasă55Parlamentare2020/Argeş: PSD a obţinut mai mult de jumătate din numărul de parlamentari...

Parlamentare2020/Argeş: PSD a obţinut mai mult de jumătate din numărul de parlamentari (rezultate finale)

PSD va avea cel mai mare număr de parlamentari în judeţul Argeş, doi senatori şi cinci deputaţi, în urma alegerilor din 6 decembrie, conform datelor publicate luni de Biroul Electoral Central. Pe următoarea poziţie se află PNL, cu un senator şi doi deputaţi. USR obţine un mandat de senator şi unul de deputat, iar Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) un mandat de deputat. Judeţul Argeş are alocate patru mandate de senator şi nouă de deputat. Conform listelor de candidaţi, Argeşul va fi reprezentat în Senat de rectorul Universităţii ‘Constantin Brâncoveanu’, Ovidiu Puiu (PSD), medicul Cristina Stocheci (PSD – senator şi în legislatura 2016-2020), inginerul Dănuţ Bica (PNL – deputat în legislatura 2016-2020) şi economistul Narcis Mircescu (USR PLUS). În Camera Deputaţilor, judeţul va fi reprezentat de Simona Bucura Oprescu (PSD – deputat şi în legislaturile 2012-2016 şi 2016-2020), fostul lider sindical Nicolae Pavelescu (PSD), profesorul Nicolae Georgescu (PSD – deputat şi în legislatura 2016-2020), medicul Remus Mihalcea (PSD), Aurel Bălăşoiu (PSD – primar al comunei Recea din 2004), inginerul Adrian Miuşescu (PNL – preşedinte al organizaţiei judeţene şi fost deputat în legislatura 2004-2008), Daniel Constantin (PNL – fost vicepremier, ministru şi deputat în legislaturile 2012-2016 şi 2016-2020), Ionuţ Moşteanu (USR PLUS – deputat şi în legislatura 2016-2020) şi generalul în rezervă Mircia Chelaru (AUR). PSD a obţinut peste 43% din voturi în Argeş la alegerile parlamentare, fiind urmat de PNL cu 18% şi USR PLUS cu peste 14%, conform datelor finale de pe site-ul Autorităţii Electorale Permanentă (AEP). La Camera Deputaţilor, PSD are 73.849 de voturi, reprezentând 43,32% din numărul total de voturi valabil exprimate. Pe poziţia a doua se situează PNL, cu 30.693 de voturi (18%), urmat de USR PLUS, cu 24.626 de voturi (14,44%). Pe următoarele poziţii se clasează Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR), cu 11.801 voturi (6,92%), Pro România, cu 8.792 de voturi (5,15%) şi PMP, cu 7.682 de voturi (4,5%). La Senat, PSD a obţinut 74.351 de voturi (43,57%), PNL 31.647 de voturi (18,54%), USR PLUS 24.941 de voturi (14,61%), AUR 13.558 de voturi (7,94%), Pro România 8.973 de voturi (5,25%) şi PMP 8.083 de voturi (4,73%). În judeţul Argeş s-au prezentat la vot, pe 6 decembrie, 174.704 de alegători, reprezentând 33,38% din numărul celor înscrişi în listele electorale permanente.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks