Secretarul de stat în Ministerul Justiţiei, Diana Morar, care ocupă locul al doilea pe lista de candidaţi ai PNL Bistriţa-Năsăud pentru Camera Deputaţilor, a avertizat marţi, printr-un mesaj postat pe pagina de socializare, că supleanţii parlamentarilor care au anunţat că vor demisiona din Parlament pentru a nu beneficia de pensie specială vor putea primi, la rândul lor, acest drept, astfel că numărul pensiilor speciale s-ar putea dubla. ‘Plouă cu demisii şi declaraţii din Parlamentul toxic ales în 2016! Dragi alegători, feriţi-vă! Vă poate arde la buzunare! Vrăjeala ieftină a parlamentarilor demisionari de la PSD, USR şi alţii care defilează zilele acestea cu demisii populiste. Efectul perfid al acestor gesturi nu face decât să dubleze numărul de beneficiari ai pensiilor speciale de parlamentar, întrucât în locul demisionarilor vor intra supleanţii lor care vor întruni o lună de mandat şi vor beneficia, alături de demisionari, de pensii speciale. Da, pensii speciale x 2!’, a scris Morar pe Facebook. Diana Morar a adăugat că, în conformitate cu art. 49 alin. 4 din Lega nr. 96/2006, privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, orice persoană care a avut calitatea de deputat sau senator va primi pensie specială, iar în cazul în care demnitatea a fost exercitată mai puţin de un mandat întreg, indemnizaţia va fi calculată pentru toată perioada de patru ani. ‘Practic, orice parlamentar care a îndeplinit cel puţin o lună de mandat este beneficiar al pensiei speciale cuvenite unui mandat de parlamentar de 4 ani. În goana după voturi, parlamentarii demisionari, recurg la orice poate să manipuleze emoţia alegătorilor, dând dovadă de cinism şi ipocrizie. Să faci asemenea trucuri electorale cu două săptămâni înainte de alegeri, când tu ştii că nu vor produce niciun efect concret, înseamnă că îţi desconsideri alegătorii şi le subestimezi inteligenţa’, a opinat secretarul de stat PNL. Candidatul PNL pentru Camera Deputaţilor face referire şi la parlamentarii PMP care au dat declaraţii la notar că renunţă la pensia specială, spunând că aceste declaraţii nu produc de la sine un efect juridic şi că pot fi oricând retractate. ‘Nici parlamentarii PMP nu se lasă mai prejos, fluturând declaraţii pe propria răspundere, date în faţa notarilor, prin care ei declară pe cuvânt de pionier că renunţă la pensia specială când va fi să fie vremea, insultând încă o dată în plus intelectul alegătorului. Este de ABC-ul oricăruia care deţine un minim bagaj de cunoştinţe juridice faptul că o declaraţie pe propria răspundere, fie ea şi dată în faţa notarului, nu produce de la sine vreun singur efect juridic prin care preacinstitul parlamentar să fie privat de dreptul la pensie. Renunţarea la drepturi nu se face prin declaraţii care pot fi oricând retractate’, a mai scris Diana Morar pe Facebook. În opinia acesteia, soluţia reală este propunerea PNL de impozitare a pensiilor speciale. AGERPRES / (AS – autor: Tina Dumitrescu, editor: Marius Frăţilă)