Candidatul Pro România Bihor pentru Senat Viorel Cataramă a declarat duminică, la ieşirea de la urne, că a votat cu gândul la versurile Imnului Naţional ”Viaţă-n libertate ori moarte!’ strigă toţi!’. ‘Am votat cu gândul la versurile din Imnul Naţional: ”Viaţă-n libertate ori moarte!’ strigă toţi!’. Am votat cu gândul la tot judeţul Bihor unde eu am cântat Imnul Naţional cu oamenii. Sper ca oamenii să nu uite ce se spune în Imnul Naţional. Am votat astăzi pentru libertate, am votat pentru revenirea la o viaţă normală, în toate aspectele ei’, a declarat, pentru AGERPRES, Viorel Cataramă. Omul de afaceri Viorel Cataramă a fost pus, de conducerea centrală a Pro România, pe primul loc al listei pentru Senat în Bihor. El a mărturisit adeseori că deşi nu este născut în judeţ, s-a îndrăgostit de Oradea şi de bihoreni cu mulţi ani în urmă, fiind legat şi prin afacerile pe care le derulează aici. Neavând domiciliul în Oradea, Cataramă a votat pe liste suplimentare în Secţia 116 din Oradea, la Liceul ortodox.