Acasă55Parlamentare2020/Diaconescu: O felicit pe Maia Sandu pentru câştigarea preşedinţiei Republicii Moldova

Parlamentare2020/Diaconescu: O felicit pe Maia Sandu pentru câştigarea preşedinţiei Republicii Moldova

Cristian Diaconescu, prim-vicepreşedintele PMP şi candidat pentru Senat, a felicitat-o marţi pe Maia Sandu pentru câştigarea preşedinţiei Republicii Moldova, un moment pe care l-a catalogat drept ‘foarte important, semnificativ’ în ceea ce priveşte ‘orientarea pro-europeană’ a ţării de peste Prut. ‘Din acest punct de vedere, în ceea ce priveşte orientarea proeuropeană a Republicii Moldova, Chişinăul a făcut un prim pas. Urmează discuţia privind majorităţile parlamentare, în acest moment alegeri anticipate, din câte ştiu, fiind cerute numai de partidul Maiei Sandu’, a precizat Diaconescu la o conferinţă de presă. El a adăugat că este momentul ca România să gândească un concept strategic comun cu Uniunea Europeană (UE), pentru că s-a găsit o ‘nişă de oportunitate’ în ceea ce priveşte o cooperare proeuropeană cu Republica Moldova, care s-ar putea ‘să nu rămână deschisă foarte mult timp’. ‘Este momentul ca România împreună cu Uniunea Europeană să se gândească la un concept strategic care interesează evident România, din foarte multe multe puncte de vedere, dar şi UE, ca de altfel şi Alianţa Nord-Atlantică, deoarece vorbim de vecinătatea imediată a acestor organizaţii multilaterale. Deci sunt elemente economice, elemente de securitate, elemente de stabilitate care trebuie avute în vedere rapid pentru că s-a găsit o nişă de oportunitate în ceea ce priveşte o cooperare pro-europeană cu Republica Moldova, care s-ar putea să nu rămână deschisă foarte mult timp’, a arătat liderul PMP. AGERPRES /(A-autor: Sorinel Peneş, editor: Mihai Simionescu)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks