Preşedintele PSD Bacău, eurodeputatul Dragoş Benea, afirmă că a votat cu singura echipă care se poate bate în Parlament pentru proiectele judeţului. ‘Am votat cu singura echipă care merită, cu adevărat, încrederea şi votul băcăuanilor – o echipă validată în spaţiul public, cu oameni respectabili care au convins prin carierele lor şi au dovedit că se poate! Sunt singurii care se pot bate, cu succes, în Parlament pentru proiectele Bacăului, lucru pe care unii dintre ei l-au făcut şi în mandatul care tocmai se încheie (aşa am reuşit să construim/pornim, în doar câţiva ani, centura, aeroportul şi autostrada A13 Bacău – Braşov). De aceea, vă îndemn să nu vă irosiţi votul pe partide care se luptă să dispară sau candidaţi trimişi acasă la alegerile locale pentru că n-au fost în stare de nimic; nu votaţi liste ‘noi’ cu oameni vechi, al căror loc nu e în Parlament, ci acasă, alături de nepoţi’, spune preşedintele PSD Bacău, duminică, într-o postare pe Facebook. Dragoş Benea le-a cerut băcăuanilor să voteze cu cei care au arătat altruism, implicare şi grijă faţă de oameni.