Viceliderul grupului PNL din Senat, Eugen Ţapu-Nazare, consideră că, prin joaca de-a demisiile, PSD şi USR se fac de râs în faţa românilor. ‘Teatru ieftin, circ şi ipocrizie marca PSD şi USR pe tema pensiilor speciale, în absenţa unor mesaje clare şi a unor programe credibile pentru România. Joaca de-a demisiile nu reprezintă altceva decât o atitudine diletantistă care scade şi mai mult credibilitatea celor două partide aflate, oricum, pe un trend descendent’, a spus senatorul liberal, într-un comunicat de presă transmis AGERPRES. Conform aceleiaşi surse, Eugen Ţapu-Nazare a cerut PSD şi USR să voteze proiectul iniţiat de liberali prin care sunt desfiinţate pensiile speciale ale parlamentarilor. ‘Dacă vor cu adevărat să elimine pensiile speciale, PSD şi USR să voteze proiectul de lege iniţiat de PNL în luna mai a acestui an, proiect care este blocat de Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, la ordinul lui Marcel Ciolacu, preşedintele PSD. PNL a cerut Birourilor Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului să pună urgent pe ordinea de zi acest proiect. În cazul în care cei de la PSD şi USR vor vota abrogarea capitolul XI din Statutul Senatorilor şi Deputaţilor aşa cum prevede proiectul PNL, pensiile speciale pentru parlamentari sunt eliminate fără să mai fie nevoie de tot circul şi parada practicate de cele două formaţiuni politice, care fac pur şi simplu un blat josnic, pentru ca pensiile speciale să rămână în vigoare’, a declarat viceliderul grupului PNL din Senat. Eugen Ţapu-Nazare deschide lista de candidaţi a PNL Neamţ pentru Senat.