Conform datelor exit-poll, PSD a câştigat alegerile şi i-ar putea prezenta preşedintelui României propunerea viitorului premier, a afirmat duminică liderul PSD Maramureş, Gabriel Zetea, care a candidat pe un loc eligibil la Camera Deputaţilor. ‘În urma datelor exit-poll, PSD a câştigat alegerile parlamentare în România. Asta înseamnă că va fi partidul care va merge cu o propunere de prim-ministru în faţa preşedintelui Iohannis, care ar trebui să respecte Constituţia şi care ar trebui să desemneze propunerea PSD pentru a forma o majoritate, o potenţială majoritate în Parlamentul României. În momentul în care se vor finaliza de numărat voturile, când vom şti exact proporţia partidelor parlamentare în Parlament, la momentul în care se va confirma o victorie a PSD, vor urma şi discuţii despre o nouă majoritate. În seara aceasta, principala preocupare a reprezentanţilor PSD este aceea de a păstra democraţia şi de a împiedica fraudarea votului de către PNL’ a declarat Gabriel Zetea pentru AGERPRES. El a reiterat importanţa numărării voturilor şi atenţia pe care trebuie să o acorde acestei acţiuni reprezentanţii PSD din secţiile de votare. ‘În primul rând, nu vorbim de un rezultat final al alegerilor, rezultatul final va fi consemnat după ce reprezentanţii PSD în secţiile de votare vor fi atenţi şi vor număra fiecare vot, pentru a apăra democraţia. La alegerile locale, PNL a fost acuzat că şi-a dorit fraudarea alegerilor şi sper ca acest lucru să fie împiedicat de către reprezentanţii PSD în secţiile de votare în această noapte. Îi rog pe reprezentanţii PSD din secţiile de votare să rămână pe baricade, să numere fiecare vot şi să scrie în procesele-verbale realitatea. Votul românilor trebuie apărat’, a subliniat Gabriel Zetea. Liderul social-democrat a susţinut că mutarea campaniei electorale în mediul on-line nu a fost extrem de eficientă, el fiind adeptul unei campanii faţă în faţă. ‘A fost o campanie atipică. Noi eram obişnuiţi să facem campanii electorale faţă în faţă, din uşă în uşă, să ne întâlnim cu oamenii, să dăm mâna cu ei, să ne uităm în ochii lor. Eu cred că aşa se câştigă încrederea, uitându-se oamenii în ochii tăi, văzând în mod direct un candidat. În această perioadă campania electorală s-a desfăşurat evident mai mult on-line. Din păcate, spaţiul on-line poate să fie unul înşelător iar în spatele postărilor unui anumit candidat se pot afla consultanţi care să-şi exprime părerile lor, şi nu părerile candidatului. De aceea, discuţia faţă în faţă este cea care poate să genereze încredere. Sper ca această criză sanitară să treacă cât mai repede, să vină un guvern în fruntea Românei care să ia măsurile necesare pentru a avea cu toţii mai multă siguranţă în a începe să interacţionăm, să ne revenim ca societate, astfel încât această situaţie în care am fost puşi cu toţii, să facem o campanie electorală on-line, să nu se mai repete niciodată’, a spus Gabriel Zetea.