Giurgiu, 4 dec/ Agerpres/ – Primul candidat al Pro România Giurgiu pe lista pentru Senat, Claudiu Vladu, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că susţine deschiderea HORECA şi testarea masivă a populaţiei în vederea stopării răspândirii noului coronavirus. ‘Sprijinul economic de criză pentru HORECA şi industria alimentară prin reducerea cotei din TVA de la 9 la 5% reprezintă un sprijin concret pentru cei din această industrie şi acest proiect îl voi susţine în calitate de parlamentar de Giurgiu. Prin această măsură poate fi stopat falimentul firmelor mari şi mijlocii, dar pot fi susţinute şi afacerile mai mici care astfel vor putea rezista pe piaţă pentru că acest sprijin va duce, implicit, la păstrarea locurilor de muncă pentru cei din acest sector’, a arătat cel care deschide lista candidaţilor Pro România Giurgiu pentru Senat, Claudiu Vladu. El spune că mai susţine şi eliminarea impozitului pe profit pentru IMM-uri, deoarece prin această măsură firmele vor reuşi să realizeze venituri care se vor regăsi şi în bugetul de stat şi consideră că activităţile în domeniile educaţional, cultural, de turism şi alimentaţie publică trebuie redeschise concomitent cu o testare masivă a populaţiei în vederea depistării COVID-19 şi stopării răspândirii noului coronavirus. Claudiu Vladu are 37 de ani, este absolvent al Facultăţii de Finanţe Bănci, îşi desfăşoară activitatea ca director de vânzări, iar în politică a intrat în acest an prin înscrierea în Pro România. Claudiu Vladu este căsătorit şi are un copil.