Candidatul PMP la Camera Deputaţilor Ioana Constantin susţine că şcolile trebuie redeschise, pentru că nu toţi elevii au acces la cursuri online. ‘Şcolile trebuie redeschise! Nu putem izola educaţia. 1 din 2 elevi din România face ore pe telefon, aproape 30% dintre elevi şi 43% dintre profesorii României nu au toate resursele logistice pentru şcoala online. Orele pe telefon nu înseamnă şcoală. Tabletele – afacere pentru mulţi politicieni nu asigură învăţământ de calitate. În mediul rural, unde semnalul la telefon e slab, acolo unde nu există curent electric, acolo nu există şcoală. Într-o familie cu mai mulţi copii e aproape imposibil să oferi acces la educaţie, chiar şi în mediul urban’, a scris Constantin, pe Facebook. Ea a adăugat că în multe dintre ţările europene deschise. ‘Nu ne putem preface că în România azi se face carte. Şcoala online nu este şcoală, cu toate eforturile profesorilor, elevilor şi părinţilor. (…) Niciun elev nu trebuie lăsat în urmă, iar şcoala online lasă prea mulţi copii în urmă, într-o Românie în care avem unul dintre cele mai mari procente ale abandonului şcolar timpuriu şi aproape 80.000 de copii care au unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate’, a completat candidatul PMP. Potrivit Ioanei Constantin, pregătirea şcolilor pentru a reprimi elevii şi dascălii, asigurarea transportului în condiţii de siguranţă trebuie să fie prioritate la nivelul investiţiilor. ‘Toate şcolile trebuie conectate la Internet, în toate şcolile trebuie să avem infrastructură şcolară modernă şi sigură pentru desfăşurarea cursurilor. (…) Criza coronavirus a accentuat vulnerabilităţi ale sistemului nostru de învăţământ şi avem obligaţia să investim mai mult şi mai inteligent în viitor, în copiii României’, a transmis ea.