AcasăStiri generaleParlamentare2020/ Kelemen Hunor: Aştept de la viitorul Parlament stabilitate, predictibilitate şi mai...

Parlamentare2020/ Kelemen Hunor: Aştept de la viitorul Parlament stabilitate, predictibilitate şi mai puţine certuri inutile

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat duminică, la ieşirea de la urne, că aşteaptă de la viitorul Parlament ‘stabilitate politică, predictibilitate şi mai puţine certuri inutile’. ‘Am votat pentru o reprezentare puternică pentru comunitatea noastră. Aştept de la viitorul Parlament stabilitate politică, predictibilitate politică şi, bineînţeles, o aplecare, când e vorba de problemele cetăţenilor, şi mai puţine certuri inutile şi sterile. Aştept un buget, legea bugetului trebuie votată în acest an, imediat după instalarea Guvernului, aştept un buget extrem de bine fundamentat în care sănătatea, educaţia, investiţiile şi locurile de muncă vor fi susţinute şi protejate. Aştept o stabilitate politică prin care se poate face ceea ce are nevoie societatea românească, pe de o parte, şi putem corecta tot ce nu a mers bine în această perioadă, mai ales în ultimul an, când pandemia a venit peste noi, nu numai peste noi, dar efectele se vor simţi poate încă ani buni’, a spus Kelemen Hunor. Preşedintele UDMR a votat, duminică dimineaţă, în localitatea harghiteană Cârţa, satul său natal.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks