Acasă55Parlamentare2020/ Leonard Azamfirei (PSD Mureş): Viitorul României este lângă partenerii ei strategici

Parlamentare2020/ Leonard Azamfirei (PSD Mureş): Viitorul României este lângă partenerii ei strategici

Candidatul PSD Mureş la Senat, Leonard Azamfirei, rectorul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) Târgu Mureş, susţine că viitorul României este lângă partenerii ei strategici şi subliniază că educaţia este una dintre cele mai eficiente căi de a crea legături între oameni şi între state. ‘Viitorul României este lângă partenerii ei strategici. Educaţia este una dintre cele mai eficiente căi de a crea legături între oameni, între state. Este misiunea noastră de a construi şi de a dezvolta aceste legături. E pluribus unum!’, a arătat Azamfirei, pe pagina de Facebook. Leonard Azamfirei a afirmat că o legătură solidă a fost creată şi între UMFST Târgu Mureş şi organizaţii din Statele Unite ale Americii, prin intermediul ambasadorilor SUA în România, începând cu James Rosapepe. ‘Victoria lui Joe Biden la alegerile din SUA a dat ocazia lui James Rosapepe, fost ambasador al Washingtonului la Bucureşti, să declare luni, 9 noiembrie 2020, cu ocazia unui eveniment organizat de Institutul Cultural Român şi de organizaţia non-profit Alianţa, menit să marcheze 140 de ani de relaţii diplomatice între SUA şi România, că ‘marea schimbare prilejuită de venirea preşedintelui ales Joe Biden la Casa Albă în ianuarie va fi că, pentru prima dată în istoria relaţiilor SUA-România, va exista un preşedinte al SUA care are o experienţă profundă cu România’. James Rosapepe, preşedintele acestei organizaţii, care reuneşte companii americane şi instituţii din Washington, DC şi care lucrează pentru consolidarea legăturilor culturale, economice şi de securitate dintre Statele Unite şi România este Doctor Honoris Causa al Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie ‘George Emil Palade’ din Târgu Mureş. El a vizitat universitatea în iulie 2019. Relaţiile excelente pe care universitatea le are cu reprezentanţii SUA au fost confirmate şi de vizita făcută în decembrie 2017 de către Excelenţa Sa Hans Klemm, ambasadorul SUA în funcţie la acea vreme’, a subliniat Azamfirei. Candidatul PSD la Senat a precizat că UMFST Târgu Mureş a fost inclusă în Platforma ‘Faimer’ şi în World Federation for Medical Education din care fac parte cele mai prestigioase universităţi de profil şi că la această universitate studiază aproximativ 800 de studenţi internaţionali, inclusiv studenţi din SUA şi Canada.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks