Acasă55Parlamentare2020/ Olt: Organizaţia judeţeană a PSD a anunţat că a obţinut cinci...

Parlamentare2020/ Olt: Organizaţia judeţeană a PSD a anunţat că a obţinut cinci mandate de deputat şi două de senator

Organizaţia PSD Olt a anunţat, joi, că a obţinut şapte din cele nouă mandate de parlamentar alocate judeţului, adică va avea în viitorul Parlament cinci deputaţi şi doi senatori, iar în fiecare oraş va fi câte un cabinet parlamentar. ‘Datele oficiale ale Biroului Electoral Central arată Partidul Social Democrat pe primul loc în ierarhia politică judeţeană, reuşind câştigarea a cinci din şase mandate pentru Camera Deputaţilor şi a două din trei mandate de senatori. Astfel că, organizaţia PSD Olt trimite în Parlamentul României unul dintre cele mai mari grupuri parlamentare’, notează PSD Olt, într-un mesaj postat joi pe facebook. În mesajul menţionat, se menţionează că zona Olteniei va beneficia de atenţie sporită în Parlament, iar parlamentarii social-democraţi se vor lupta pentru interesele de dezvoltare ale regiunii. ‘Oltenia ar trebui sa beneficieze de o atenţie sporită, iar speranţele locuitorilor noştri să se concretizeze în proiecte importante, întrucât mai mulţi aleşi se luptă pentru interesele de dezvoltare ale regiunii. Parlamentarii noştri vor lua act de încrederea masivă acordată. Vor fi, în permanenţă, aproape de comunitatea locală, cu cabinete parlamentare în fiecare oraş, unde cetăţenii vor putea să discute direct problemele persistente pe care le întâmpina şi, ulterior, acestea să fie transpuse în soluţii şi proiecte legislative, care să confere siguranţa unui trai mai bun’, se arată în mesajul social-democraţilor din judeţul Olt. Candidaţii PSD pe primele două locuri pentru Senat sunt Paul Stănescu şi Siminica Mirea, iar pe primele cinci locuri pentru Camera Deputaţilor sunt Marius Iancu, Cătălin Grecu, Florin Barbu, Adrian Chesnoiu, Florin Albotă. Celelalte două mandate de parlamentar din judeţul Olt, unul de senator şi unul de deputat, au fost obţinute de candidaţii PNL Olt. Pe primul loc pe lista PNL pentru Cameră a candidat deputatul Gigel Ştirbu, iar pe primul loc pentru Senat a candidat preşedinte filialei liberale judeţene, Liviu Voiculescu. AGERPRES / (AS – autor: Cristina Matei, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks