Partidul Pro România se va afla pe primul loc pe buletinele de vot care vor fi folosite la alegerile parlamentare în Circumscripţia electorală 43 pentru Diaspora, pe locurile 2 şi 3 fiind Partidul Mişcarea Populară şi, respectiv, Partidul Social Democrat, conform ordinii stabilite marţi prin tragere la sorţi. Potrivit procesului verbal încheiat cu această ocazie, pe locul 4 pe buletinul de vot pentru circumscripţia electorală 43 se află Alianţa USR PLUS, urmată de Uniunea Democrată Maghiară România – locul 5 şi Partidul Naţional Liberal – locul 6. De asemenea, pe locurile 7 şi 8 se află partidele politice, altele decât cele parlamentare – Partidul Alianţa pentru Unirea Românilor şi, respectiv, Partidul Ecologist Român. Locurile 9 – 24 sunt destinate organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, iar candidaţii independenţi Ştefan Voloşeniuc şi Constantin Darius Radu se află pe ultimele locuri. Totodată, Biroul electoral nr. 43 pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării a decis, marţi, ca machetele acestor buletine de vot să fie întocmite de prefectul municipiului Bucureşti, conform deciziei 22.