Candidatul PSD la Camera Deputaţilor, medicul Alexandru Rafila, a declarat joi, la Suceava, că România se află într-un ”moment critic”, cu peste 10.000 de cazuri de infecţii, iar afluenţa mare de pacienţi în spitale, aglomerarea secţiilor de ATI care se apropie de capacitatea limită şi numărul mare de decese impune crearea unor structuri de coordonare a spitalelor din judeţe pentru gestionarea corespunzătoare a patologiei COVID-19. ”Vin pacienţi care au nevoie de asistenţă medicală şi de furnizare de oxigen. Atunci nu avem o soluţie pentru ei, un anumit timp să-i ţinem în UPU. Ce facem cu aceşti oameni? Ce facem cu aceia care au nevoie de Terapie Intensivă? Există un centru de coordonare la nivel naţional, dar câteodată situaţiile nu pot fi coordonate la nivel naţional şi ele trebuie să-şi regăsească o rezolvare la nivel local. Suceava este un judeţ mare care o reţea spitalicească serioasă, sunt multe spitale, unele noi, renovate şi are şi o experienţă, pentru că a trecut printr-o experienţă dramatică în primăvară, dar lucru ăsta a antrenat, dacă vreţi, şi personalul şi populaţia să păstreze anumite măsuri care să prevină transmiterea. Şi cred că, în momentul de faţă, în Suceava se înregistrează o incidenţă cumulată mai mică decât media naţională care este de 5 la mia de locuitori”, a spus Rafila. De asemenea, el a spus că trebuie ”neapărat” implicată şi DSP şi dezvoltată capacitatea de transport a oxigenului, astfel încât pacienţii care se internează să poată beneficia de oxigen. Candidatul PSD consideră, de asemenea, că trebuie realizată o evaluare a resurselor umane din judeţ care pot fi disponibilizate pentru a îngriji aceşti pacienţi. ”De multe ori, aceşti pacienţi nu au nevoie doar de îngrijire de Boli Infecţioase, ci au nevoie şi de îngrijire pentru alte patologii pe care le au – boli cardiovasculare, diabet, boli pulmonare, renale sau alte afecţiuni cronice”, a spus Rafila. Referindu-se la vaccinul anti-COVID-19, Rafila a spus că, la sfârşitul anului viitor, s-ar putea finaliza vaccinarea generală a populaţiei odată cu care e posibilă revenirea la o viaţă socială şi economică normală. ”Aprobarea unui vaccin de către Agenţia Europeană a Medicamentului se face după evaluarea foarte strictă a studiilor care au stat la baza acestor rezultate, acestor concluzii (…) Ar putea să fie un răspuns la actuala ameninţare care ne tulbură nu numai viaţa de zi cu zi, dar tulbură profund sistemele economice, sociale şi politice (…) După ce va fi aprobat, în primul trimestru al anului viitor primele cantităţi vor fi utilizate pentru personalul medical, serviciile esenţiale care ţin de funcţionarea sistemului de sănătate, după care categoriile la risc (…) trebuie foarte bine organizată vaccinarea (…) Vaccinarea generală se va întinde, cel puţin în Europa, până la sfârşitul anului viitor, când am putea să sperăm la o întoarcere, oarecum, la normalitate a vieţii economice şi sociale”, a mai spus medicul Alexandru Rafila. AGERPRES / (A – autor: Silvia Marcu, editor: Marius Frăţilă)