Alianţa USR PLUS Sibiu declară că numirea fără concurs a dr. Gabriel Budescu, membru PNL şi demisionat recent din funcţia de director al Direcţiei judeţene de Sănătate Publică (DSP), în funcţia de director medical al Spitalului TBC Sibiu reprezintă un nou caz de ‘politizare’ a unei instituţii publice. ‘Alianţa USR PLUS Sibiu solicită oprirea politizării instituţiilor publice! La două săptămâni după demisia din funcţia de director al DSP Sibiu, invocând motive medicale, dr. Gabriel Budescu se pare că va fi numit în funcţia de director medical al Spitalului TBC Sibiu. Fără publicarea anunţului de post vacant pe site-ul instituţiei, fără concurs, dr. Budescu se întoarce într-o poziţie de conducere a unei instituţii publice din judeţ’, se afirmă luni într-o postare pe pagina de facebook a Alianţei USR PLUS Sibiu. Conform sursei citate, dr. Gabriel Budescu este membru PNL şi a condus timp de 10 ani Direcţia de Sănătate Publică, demisionând în 13 noiembrie, ‘din motive medicale’. ‘În plină pandemie şi în mijlocul unui scandal naţional privind politizarea instituţiilor publice, singura grijă a Guvernului este să îşi pună oamenii în poziţii cheie. Considerăm că este o lipsă totală de respect faţă de sibieni ca aceste ‘rocade politice’ să continue’, declară Marius Vulcan, candidat USR PLUS Sibiu, citat în postarea menţionată. Alianţa USR PLUS Sibiu, ai cărei reprezentanţi au solicitat demisia lui Gabriel Budescu de la conducerea DSP în contextul creşterii explozive a cazurilor de COVID-19 în Sibiu, mai afirmă, în mesajul postat luni, că ‘dr. Budescu ‘se face bine’ pentru o rocadă politică ce îi va asigura liniştea înaintea pensionării’. AGERPRES / (AS – autor: Marius Frăţilă, editor: Antonia Niţă)