Deputatul Angel Tîlvăr, candidat pe prima poziţie a listei PSD Vrancea pentru Senat, a afirmat, vineri, că ‘satele şi comunele României au fost abandonate de Guvern, în plină pandemie’. Parlamentarul a atras atenţia într-un comunicat de presă cu privire la faptul că deşi aproape jumătate din populaţia României trăieşte la sat, nu s-a făcut nimic pentru îmbunătăţirea accesului cetăţenilor la asistenţa medicală în mediul rural. ‘Oamenilor le-a rămas doar credinţa: se roagă să nu se îmbolnăvească. Nu au medici în număr suficient şi nici şanse să meargă la consultaţii la oraş, în spitale, din cauza pandemiei. Situaţia nu era, oricum, în atenţia Guvernului PNL. Harta care arată că peste jumătate dintre localităţile din România nu au medic de familie sau numărul lor este insuficient a fost publicată la începutul acestui an, dar autorităţile nu au luat nicio măsură. Cu cinism, Guvernul le spune oamenilor să se trateze de COVID cu ajutorul medicilor de familie, dacă nu au forme grave, pentru a nu pune o presiune mai mare pe spitalele supra-aglomerate. Între timp, România nu poate beneficia de ajutorul multora dintre ei, fiind la rândul lor afectaţi de coronavirus’, a precizat Angel Tîlvăr. Deputatul susţine că a atras atenţia asupra situaţiei în aprilie 2019, solicitând Ministerului Sănătăţii măsuri şi acţiuni concrete pentru acoperirea deficitului de medici de familie în mediul rural. ‘Cu un an înainte de declanşarea pandemiei, nouă localităţi din Vrancea nu aveau asistenţă medicală, judeţului fiindu-i necesari încă 190 de medici de familie. Şi nu-i au nici astăzi, când nevoia este şi mai mare. La fel de dezastruoasă este situaţia şi la nivelul întregii ţări: concret, 328 de localităţi (559.611 de locuitori) din România nu au nici măcar un medic de familie, arată datele prezentate de Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie. În mediul rural există 1,7 milioane de vârstnici de peste 70 de ani, care nu au pe nimeni, trăiesc singuri. Cine îi sprijină pe aceşti oameni în situaţia pandemiei? Cine îi ajută să-şi obţină reţetele, medicamentele sau să ajungă să facă intervenţii medicale care le-ar salva viaţa? Şi în oraşe sunt oameni singuri în blocuri, fără rude sau vecini, pe care nu-i cunoaşte nimeni şi care au nevoie de ajutor. Aceste întrebări nu vor primi răspunsuri, nu de la acest guvern incompetent, indiferent şi inconştient’, a menţionat Tîlvăr. El a subliniat, totodată, că spitalele sunt sufocate de pacienţi şi mii de cadre medicale s-au infectat, iar românii cu alte probleme grave de sănătate nu mai au acces la tratament, fiind condamnaţi să moară cu zile şi i-a acuzat pe reprezentanţii PNL că sunt interesaţi doar de alegeri şi de ‘acapararea puterii’. AGERPRES / (AS – autor: Loredana Ciobanu, editor: Marius Frăţilă)