Acasă55Parlamentare2020/ Veştea (PNL Braşov): Rezultatul obţinut se datorează pandemiei, prezenţei reduse, dar...

Parlamentare2020/ Veştea (PNL Braşov): Rezultatul obţinut se datorează pandemiei, prezenţei reduse, dar şi surprizei AUR

Scorul obţinut de PNL Braşov la alegerile parlamentare, care a situat formaţiunea politică în urma USR PLUS, se datorează unei slabe prezenţe la vot, precum şi unor ‘influenţe naţionale’ şi situaţii surpriză, de genul ascensiunii AUR, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, liderul liberalilor braşoveni, Adrian Veştea. El a menţionat că, spre deosebire de ultimele scrutinuri – europarlamentare, prezidenţiale şi locale, la alegerile de duminică, ‘foarte mulţi cetăţeni nu au participat la această datorie civică’ de a vota. ‘Scorul este mulţumitor, şi se datorează, în primul rând, prezenţei slabe la vot. Dacă am fi avut o prezenţă mai bună, am fi avut un rezultat mult mai bun. Am văzut discrepanţe foarte mari între urbanul mare, cel mic şi localităţile rurale, nu a existat o mobilizare foarte puternică cu ocazia acestui vot. Suntem la un procent în spatele USR PLUS şi la mai puţin de unul la Senat. (…) În primul rând se datorează pandemiei, aceasta prevestea, încă de la începutul campaniei o prezenţă redusă, însă sunt posibile şi alte cauze. (…) Trebuie să fim sinceri şi să recunoaştem că a existat şi o influenţă naţională şi sunt şi lucruri pe care nici dumneavoastră (presa-n.r.) nu le preconizaţi şi mulţi cetăţeni nu şi-au dat seama de ele, de exemplu faptul că AUR va obţine un scor atât de mare la Braşov, astfel de situaţii nu pot fi combătute de organizaţiile locale’, a afirmat Adrian Veştea, care este şi preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov. Răspunzând unei întrebări privind posibila pierdere a unei părţi din electoratul propriu, el a spus că PNL nu ‘este pe acelaşi eşichier politic’ cu AUR, adăugând însă că nu este în măsură să facă o asemenea evaluare. În ce priveşte rezultatele pe municipiul Braşov, unde USR PLUS a câştigat detaşat alegerile, liderul liberal braşovean a afirmat că a existat o ‘stare de emoţie’, evidentă încă de la alegerile locale, când Allen Coliban a câştigat Primăria, iar USR PLUS – Consiliul Local. ‘Votul de duminică a demonstrat că braşovenii îşi doresc o dreaptă puternică şi asta este valabil la nivelul întregii ţării. (…) La nivel local, votul braşovenilor a confirmat alianţa pe care o avem cu USR PLUS. E nevoie de maturitate şi înţelepciune pentru a pune oamenii pe primul loc în perioada următoare şi sunt convins că vom putea confirma aşteptările alegătorilor. (…) Am încercat să am o abordare corectă, nu am intrat în niciun fel de jocuri (…) am făcut pe cât posibil să nu creez certuri, chiar dacă, de multe ori, se dorea acest lucru, deoarece comunitatea din Braşov are nevoie de o echipă care să implementeze proiecte şi nu să se creeze dezbateri publice fără nicio eficienţă, (…) nu voi da curs niciunui scandal creat de unii sau alţii, doar pentru a se distrage atenţia de la problemele reale ale judeţului Braşov’, a punctat Veştea. Totodată, el a vorbit şi despre faptul că, pe viitor, se va face o analiză privind rezultatele obţinute de organizaţiile locale, urmând să se ia deciziile cele mai bune pentru acestea, subliniind că se ştiu şi care sunt organizaţiile locale competitive, dar şi cele în care nu a existat implicare. USR PLUS a câştigat, la nivelul Braşov, alegerile parlamentare, obţinând, împreună cu PNL, peste 50% din voturile valabil exprimate la scrutinul de duminică, conform datelor parţiale publicate de AEP. După numărarea voturilor din toate cele 457 de secţii de votare, la Senat USR PLUS a obţinut 27,03% din voturi, PNL – 26,60%, PSD – 20,60%, iar AUR – 7,89%. În ce priveşte Camera Deputaţilor, primele patru formaţiuni politice sunt, de asemenea, USR PLUS – 26,79%, PNL – 25,62%, PSD – 20,57% şi AUR – 7,67%. AGERPRES / (A – autor: Diana Dumitru, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks