Candidatul Pro România Bihor pentru Senat, Viorel Cataramă, a declarat joi că va întreprinde toate eforturile necesare, împreună cu autorităţile locale şi centrale, pentru ca Oradea să fie inclusă în patrimoniul UNESCO. ‘Am investigat foarte serios posibilitatea ca Oradea să fie inclusă în lista monumentelor UNESCO, în patrimoniul mondial UNESCO. Sunt şase criterii după care se acordă acest calificativ. În România mai sunt şase obiective culturale deja în patrimoniul UNESCO şi unul natural, Delta Dunării. Oradea a fost inclusă în 2011, în reţeaua europeană Art Nouveau, datorită multor clădiri de patrimoniu arhitectural Secession. În România există cel puţin un precedent care arată că centrul istoric al municipiului Oradea ar putea să se califice, anume centrul istoric din Sighişoara. Iar în Europa sunt mai multe oraşe, precum Genoa şi Verona. Voi întreprinde toate eforturile împreună cu autorităţile locale şi autorităţile centrale, pentru Oradea, în opinia mea, merită să fie parte a patrimoniului mondial UNESCO. Astea sunt lucruri bune pe care trebuie să le ducem mai departe,’ a declarat, în conferinţă de presă, Viorel Cataramă. Candidatul Pro România la Senat a subliniat, din nou, că dincolo de admiraţia şi felicitările sale pentru tot ce a făcut fostul primar Ilie Bolojan în oraş – clădiri renovate, centuri şi drumuri făcute etc – mai sunt aspecte care au nevoie de îmbunătăţiri, de investiţii şi de eforturi. El s-a referit la taxe şi impozite locale, la plata gigacaloriei, la nivelul de salarizare, la lipsa posibilităţilor de distracţie pentru tineri, la universitate. ‘Staţi pe ape termale, care nu sunt folosite şi ele sunt gratuite şi nu faceţi nimic. Sunteţi aşa de bucuroşi să plătiţi cea mai scumpă gigacalorie? Orice om normal nu vrea să plătească mai mult la stat. Deci nu pot să mă fac că nu văd aceste realităţi. Am constatat că Bolojan a reuşit performanţa să subordoneze toate partidele, cu excepţia Pro România Bihor. Dictatorii întotdeauna au început prin a fi iubiţi de popoarele lor. Dar apoi popoarele au suferit. Apelul meu la dvs. este să iubiţi cu măsură şi ponderat. Nu e normal să treci cu vederea nerealizări numai pentru că există în altă parte unele realizări. Dacă nu este capabil să performeze în acele domenii trebuie să lase pe alţii să performeze’, a declarat Cataramă.