Marian Oprişan a anunţat miercuri seara că îşi retrage candidatura pentru funcţia de senator, deoarece pune ‘interesul şi binele comunităţii pe primul loc’. ‘În această seară am decis să îmi retrag candidatura pentru funcţia de senator, deşi am beneficiat de totala încredere şi susţinere a colegilor mei primari, preşedinţi de organizaţii, consilieri judeţeni, consilieri locali şi simpli membri PSD. Mai mult decât oricând cred că în PSD este nevoie de unitate, pentru că doar uniţi putem să luptăm şi să apărăm interesele vrâncenilor. Am luat decizia de a-mi retrage candidatura gândindu-mă şi la organizaţia PSD Vrancea pe care am construit-o cu multă muncă şi sacrificii, alături de toţi colegii mei. Este organizaţia care timp de 28 ani a câştigat majoritatea alegerilor din Vrancea şi sunt mândru că am fost şi am rămas cea mai importantă forţă politică a judeţului! Ştiu că mulţi dintre colegii mei nu sunt confortabili cu decizia mea, dar mai ştiu că aceiaşi colegi pun, de fiecare dată, interesul şi binele comunităţii noastre pe primul loc. Acelaşi lucru îl fac eu, astăzi!’, a scris Marian Oprişan într-o postare pe pagina sa de Facebook. Acesta susţine că va rămâne în slujba vrâncenilor şi va continua să lupte pentru bunăstarea acestora. ‘Vrancea este un judeţ respectat şi eu mă angajez să rămân în slujba vrâncenilor, şi să continui să lupt pentru bunăstarea fiecăruia dintre ei. Voi continua această luptă împreună cu toţi colegii mei, cu mai multă determinare şi îndârjire având în minte exemplul părintelui Steinhardt care spunea că biruinţa nu este obligatorie, însă lupta este’, a precizat Marian Oprişan. Marţi seara, Consiliul Politic Judeţean al PSD Vrancea a întocmit o listă de candidaturi pentru Senat şi Camera Deputaţilor în care Marian Oprişan se afla pe primul loc la Senat. Tot în cursul serii de marţi, într-o şedinţă a Consiliului Politic Naţional al PSD, Angel Tîlvăr a fost numit preşedinte interimar al PSD Vrancea. Miercuri, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că listele pentru alegerile parlamentare ale organizaţiei de la Vrancea au fost invalidate de Consiliul Politic Naţional al formaţiunii şi a precizat că el consideră că nu este oportun ca Marian Oprişan să candideze pentru Senat. AGERPRES / (AS – autor: Dana Lepădatu, editor: Antonia Niţă)