Parlamentarii croaţi au respins vineri la limită propunerea ca ţara lor să se alăture misiunii de sprijin a UE pentru armata ucraineană, după ore de dezbateri încinse care reflectă diviziunile profunde între premier şi preşedintele ţării, relatează Reuters, scrie Agerpres.
O majoritate de două treimi era necesară pentru a adopta propunerea, care ar fi însemnat ca până la 100 de militari ucraineni să fie instruiţi în Croaţia în următorii doi ani. Preşedintele Zoran Milanovic, care este comandantul suprem al forţelor armate croate, s-a opus propunerii.
Din cei 107 parlamentari care au votat în legislativul de 151 de locuri, 97 au susţinut decizia, iar zece au fost împotrivă.
Deputaţii opoziţiei au declarat că nu vor să devină ostatici ai neînţelegerilor dintre principalii lideri politici şi au afirmat că legea fundamentală nu impune voturi parlamentare în chestiuni în mod normal aprobate de preşedinte în acord cu guvernul.
Drept răspuns la invazia Rusiei din Ucraina la începutul lui februarie, UE a convenit în octombrie să lanseze Misiunea de Asistenţă Militară pentru sprijinirea Ucrainei (EUMAM Ucraina) şi a numit un general polonez să conducă programul de instruire care urmează să aibă loc în mare parte în Polonia.
Preşedintele Zoran Milanovic a refuzat să ia în considerare propunerea guvernului ca Croaţia să se alăture EUMAM Ucraina. El a spus că Croaţia nu trebuie să fie implicată în război şi că propunerea ar încălca Constituţia, întrucât nu clarifică baza pentru declararea Ucrainei ţară aliată, în contextul în care ea nu este nici membră a UE, nici a NATO.
Guvernul a trimis propunerea parlamentului, sperând să-şi asigure majoritatea de două treimi necesară pentru adoptarea de decizii în chestiuni militare.
„Participarea la această misiune militară este o decizie raţională, principială şi coerentă a Croaţiei, este în interesul său naţional”, a spus premierul Andrej Plenkovic înainte de vot, respingând criticile potrivit cărora procedurile legale au fost încălcate.
Articolul Parlamentul Croaţiei respinge participarea ţării la misiunea UE de sprijin militar pentru Ucraina apare prima dată în Ecopolitic.