Eurodeputații își exprimă îngrijorarea față de modul în care Ungaria va fi în măsură să își îndeplinească în mod credibil rolul de președinție rotativă a Consiliului UE în 2024
Persistă îngrijorările cu privire la utilizarea abuzivă a fondurilor UE, deblocarea ar trebui să aibă loc numai cu certitudine
juridică și politică
În cea mai recentă rezoluție, PE își exprimă profunda îngrijorare cu privire la evoluțiile din Ungaria, în contextul deținerii președinției Consiliului UE în a doua parte a anului 2024.
În urma unei dezbateri în plen care a avut loc miercuri [16] pe tema statului de drept și a drepturilor fundamentale în Ungaria și a înghețării fondurilor UE, textul a fost adoptat joi cu 442 pentru, 144 împotrivă și 33 abțineri.
Regrese suplimentare în ceea ce privește valorile UE
Eurodeputații și-au exprimat în mod repetat îngrijorarea cu privire la situația valorilor UE în Ungaria, care s-au deteriorat și mai mult din cauza „eforturilor deliberate și sistematice ale guvernului” și în ciuda activării de către Parlament a mecanismului articolului 7. Ultimele lor preocupări se referă la adoptarea de legi fără suficientă examinare parlamentară și consultare publică, precum și la invocarea abuzivă a „situației de pericol”, la utilizarea
abuzivă a protecției avertizorilor de integritate pentru a submina drepturile persoanelor LGBTIQ+ și libertatea de exprimare, precum și la încălcarea drepturilor sociale și de muncă ale profesorilor.
Rezoluția condamnă campaniile anti-UE ale guvernului ungar, care urmăresc să distragă atenția de la nerespectarea valorilor europene și corupția sistemică. Eurodeputații solicită guvernului să alinieze procesele electorale la standardele internaționale, în special în contextul viitoarelor alegeri europene din 2024. De asemenea, ei trag un semnal de alarmă cu privire la relatările unor acte de intimidare, cum ar fi vizitele poliției secrete la birourile
unor companii, ale unor părți „strategice” ale industriei, cu scopul de a le aduce sub controlul cercului apropiat al prim-ministrului.
Bugetul anual pentru 2022 a fost modificat de 95 de ori prin decret guvernamental, subliniază aceștia, ceea ce a împiedicat un control adecvat și indică lipsa unei bune gestiuni financiare.
Parlamentul menționează, de asemenea, o serie de preocupări legate de fondurile de redresare „înghețate” și de reformele corespunzătoare.
Preocupări legate de președinția rotativă a UE
Parlamentul subliniază rolul important pe care președinția Consiliului îl are în promovarea legislației, în asigurarea continuității agendei UE și în reprezentarea Consiliului în relațiile cu celelalte instituții. Acesta pune sub semnul întrebării modul în care Ungaria va fi în măsură să îndeplinească această sarcină în mod credibil în 2024, având în vedere lipsa de conformitate cu legislația și valorile [20] UE, precum și cu principiul cooperării loiale. Prin urmare, PE solicită Consiliului să găsească o soluție potrivită și reamintește că Parlamentul ar putea lua măsuri adecvate dacă nu se găsește o astfel de soluție.
Prin adoptarea acestei rezoluții, Parlamentul răspunde așteptărilor cetățenilor de a susține în mod sistematic statul de drept în toate țările UE, în special prin protejarea valorilor europene și a bugetului UE.
Raportoarea permanentă a Parlamentului pentru Ungaria, Gwendoline Delbos-Corfield (Verzi/ALE, Franța), [22] a declarat: „Încă o dată, Parlamentul European și-a exprimat profunda îngrijorare cu privire la deteriorarea situației statului de drept în Ungaria.
Deblocarea fondurilor înghețate în această etapă i-ar oferi partidului Fidesz o carte albă pentru a-și continua atacurile asupra drepturilor fundamentale. Este timpul ca Consiliul să se întrebe dacă un stat membru, aflat sub procedura prevăzută la articolul 7, poate
deține în mod credibil președinția UE.”
Articolul Parlamentul European își exprimă profunda îngrijorare cu privire la evoluțiile din Ungaria, în contextul deținerii președinției Consiliului UE apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro