AcasăStiri generaleParlamentul se reuneşte de la ora 12,00 în şedinţă comună; pe agendă...

Parlamentul se reuneşte de la ora 12,00 în şedinţă comună; pe agendă – vacantarea funcţiei de director al SRI

Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc luni, de la ora 12,00, în şedinţă comună pentru a declara vacantă funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii, în urma demisiei lui Eduard Hellvig.

Joia trecută, preşedintele Klaus Iohannis a transmis preşedintelui Senatului, Nicolae Ciucă, şi preşedintelui interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis, o scrisoare prin care le propune să ia act de retragerea din funcţia de director SRI a lui Hellvig.

‘În temeiul prevederilor art. 65, alin. 2, lit h din Constituţia României şi ale art. 23 din legea nr.14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii cu modificările şi completările ulterioare, vă propun să luaţi act de retragerea din funcţia de director al SRI a lui Eduard Hellvig şi să declaraţi vacantă această funcţie, urmând ca Parlamentul să adopte o hotărâre în acest sens’, se arată în documentul transmis de Iohannis.

Acum o săptămână, pe 3 iulie, Eduard Hellvig a anunţat că renunţă la funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii.

‘Este o cutumă greşită la noi ca cei care deţin funcţii de putere să nu plece din ele decât în ultima clipă, eventual forţaţi. Majoritatea celor care deţin puterea nu renunţă la ea când îşi îndeplinesc obiectivele, din diverse motive. Eu, personal, cred că este nevoie de un astfel de pas. Este, în primul rând, un gest de sănătate democratică, pe care l-am argumentat fără echivoc încă din primul an de mandat. Este sănătos pentru democraţie, pentru echilibrul puterilor în stat ca un director de serviciu de informaţii să aibă un mandat limitat în timp. Pietrificarea în funcţie nu este bună, ea poate conduce la setarea de obiective greşite pentru instituţie, la pierderea contactului cu realitatea socială, la confundarea funcţiei cu persoana care o deţine. Nu vreau acest lucru nici pentru mine, nici pentru o instituţie care este mai valoroasă decât orice director pe care l-a avut’, declara lunea trecută Hellvig.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks